„A zis să o las dracu în pace, nu pune mâna pe ea”. Petronela a murit în chinuri, pedepsită pentru că a făcut pe ea

×
Publicitate

Un bărbat și o femeie din Călărași au fost condamnați pentru omor calificat, după ce și-au opărit fetița de doi ani și 10 luni, ca pedeapsă pentru că făcuse pe ea.  

Copila a fost lăsată apoi să se chinuie și a murit. Tatăl va sta în puscărie 22 de ani, iar mama 20. Sentința poate fi atacată, însă cu apel.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Petronela a murit după șapte ore de agonie, în urma unui duș foarte fierbinte, după cum au stabilit magistrații care l-au condamnat pe tată la 22 de ani de închisoare. Copilul a suferit arsuri groaznice.

În apărarea lui, la proces, tatăl a explicat în ce împrejurări a comis fapta: fetița făcuse pe ea, iar mama a refuzat să o spele. Pe el îl durea foarte tare dantura. Și-a dat seama că starea copilei era gravă, dar nu a sunat la ambulanță pentru că i-a fost foarte frică.

Chiar dacă mama nu a opărit în mod direct copilul, în ochii magistraților este vinovată de omor calificat. Femeia a asistat pasiv la suferința fetiței, care avea bășici pe piele, plângea, avea frisoane și vomita. Va sta pentru asta 20 de ani după gratii.

Bunica Petronelei a fost condamnată și ea la opt luni de închisoare, pentru lăsarea fără ajutor a unei persoane în dificultate. După incident, femeia a susținut că nora nu i-a dat voie să ceară ajutor la 112.

Bunica Petronelei:A zis exact așa. „Să o las dracu în pace că ea nu pune mâna pe ea, poate să și moară”. Nu m-a lăsat să sun”.

Mama și-a schimbat de mai multe ori declarațiile și a încercat să îi convingă pe anchetatori că fetița s-a opărit singură. Anchetatorii au interceptat convorbiri între cei doi părinți când își pregăteau apărarea.

Tatăl Petronelei:O să te întrebe: „ai stat toată noaptea lângă ea?”. „Da!”(...). Te întreabă dacă vrei să fii testată de medic psihiatru. Spui „da”. Dar nu testul poligraf”.

Mama Petronelei: „Eu ţi-am spus să spui că eu am băgat-o în cadă. Eu vreau să te scot de tot, dar nu ştiu dacă pot. Să te scot, să spun că eu am băgat-o. Nu m-am dus cu ea că nu am putut. Mi s-a făcut rău”.

Petronela avea două surori - una geamănă și una mai mică. Ambele au fost preluate de Direcția pentru protecția Copilului și sunt crescute acum de un asistent maternal.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Mărturiile miresei păgubite de Florin Salam: „Nu am mai dat de el. S-a ascuns”. Cum se apără cântărețul

Interpretul de manele Florin Salam este implicat într-un nou scandal. După ce, în ianuarie, a fost acuzat că a agresat o tânără într-un hotel din Capitală, joi dimineață a fost ridicat de poliție pentru înșelăciune și audiat de procurorii din Târgoviște.

Li s-au înmuiat inimile. Guvernul PSD-PNL va „ierta” de la „taxa pe boală” mamele care abia au născut și bolnavii de cancer

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat joi că decizia privind eliminarea contribuţiei de 10 % pusă pe concediile medicale de la 1 ianuarie este posibil să se ia în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare.

Scandalul „White Tower”. Apartamente din Ploiești vândute de mai multe ori. Blocul are un etaj în plus

Anchetă extinsă în cazul ansamblului imobiliar „White Tower” din Ploiești, unde o serie de apartamente ar fi fost vândute de mai multe ori, cu ajutorul a trei notari și unui avocat.

 

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.