Weekend de foc: Șapte case din Dolj au fost cuprinse de un incendiu pornit de la candele aprinse în cimitir

×
Publicitate

A fost un weekend de foc pentru pompierii din țară care au intervenit la mai multe incendii.

Într-o comună din județul Dolj, șapte case au fost cuprinse de flăcări, de la câteva candele aprinse în cimitirul din apropiere, spun martorii.

Trei case au ars complet, iar patru au fost afectate parțial în comuna Dragotești, județul Dolj. Dezastrul a pornit, spun martorii, de la câteva candele aprinse în cimitirul din apropiere. Două persoane s-au intoxicat cu fum și una s-a rănit în timp ce fugea din calea focului. Vântul a ajutat vâlvătaia să ajungă la vegetația uscată, inclusiv la un cuib de berze. În total 26 de curți și livezi au fost atinse de flăcări.

Și la Alba-Iulia pompierii au intervenit cu trei autospeciale să stingă un foc care a cuprins acoperișul unei locuințe, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați.

Iar la Poiana Vadului, tot în județul Alba mai mult de un hectar și jumătate de vegetație uscată s-a aprins și vâlvătaia amenința să se extindă și la locuințele învecinate.

Au ars patru hectare de miriște și în comuna Leordeni din județul Argeș. Focul a scăpat de sub control după ce un bărbat a dat foc vegetației uscate.

Reporteri: Edi Măriuță, Gina Obrejan, Natașa Paraschiv

 

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62274199
Accident grav între o autoutilitară și o camionetă pe DN 56A. Momentul a fost surprins de camere de supraveghere
Un accident grav a avut loc pe DN 56A, într-o comună din județul Dolj.
62234763
Defecțiune tehnică la un tren de pe ruta Craiova-București din cauza caniculei. A avut întârziere de 130 de minute
CFR Călători anunţă o defecţiune, din cauza temperaturilor extrem de ridicate, la locomotiva trenului IR 1596 Craiova – Bucureşti Nord.
62221035
Nicuşor Dan, despre situaţia căldurii şi a apei calde: O să fie mai bine iarna aceasta decât iarna trecută
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan a declarat, duminică, despre situaţia lucrărilor la sistemul de termoficare, că o să fie mai bine iarna aceasta decât iarna trecută.