Vremea rea continuă să facă ravagii în țară. Mai multe drumuri s-au surpat din cauza apelor

×
Publicitate

Ploile puternice, însoţite de grindină, continuă să facă ravagii în mai multe zone din țară.

În județul Alba, de exemplu, o porțiune de 30 de metri dintr-un drum județean s-a surpat din cauza apelor.

Iar în Bacău, o viitură puternică a măturat o întreagă comună - 90 de gospodarii și mai multe autoturisme au fost afectate.

Momentul în care viitura formată pe un râu din Alba ajunge în comuna Stremț a fost suprins de un localnic. Şuvoaiele aduc la vale buşteni şi gunoaie şi în doar câteva secunde nivelul apei creşte semnificativ.

Dorel Lazăr, localnic: "Dintr-o dată a venit această viitură foarte puternică şi apa a crescut dintr-o dată un metru şi jumătate cel puţin. Am văzut că a fost cod roşu de furtună şi ploaie."

Apa a rupt o parte din drumul care face legătura între Stremț şi Valea Mănăstirii. Bucăţile din asfalt s-au prăbuşit în râu.

Apa a năvălit cu furie şi în comuna Palanca din judeţul Bacău, unde 90 de gospodarii au fost afectate în urma unei ploi torenţiale şi câteva autoturisme au fost avariate.

Mai multe vaci au fost surprinse de un torent şi n-au avut încotro decât să se lase purtate de curenţi, făcând mari eforturi ca să se menţină la suprafaţă. În final au reuşit să se salveze.

Și în Piteşti grindina i-a speriat pe localnici.

Iar în judeţul Dâmboviţa, şuvoaiele de apă au acoperit mai multe drumuri şi a inundat curţi şi grădini.

În Medigia o femeie a fost cât pe ce să fie luată de ape, pe stradă, după o ploaie torenţială, iar în Vrancea o viitură produsă de codul roşu de vijelii a înghiţit trei maşini.

Şuvoaiele s-au scurs apoi în râul Putna. Autorităţile au ridicat baraje de protecţie pentru ca apele să nu se revarse aşa cum s-a întâmplat în 2005, când 8 oameni au murit şi 400 de locuinţe au fost inundate, în Vadu Roşca.

Apa a făcut probleme şi în judeţul Harghita.

9 case şi 30 de curţi din trei comune au fost inundate. Pompierii au intervenit cu autospeciale şi motopompe, iar o mamă şi doi copii au fost evacuaţi preventiv şi duşi la sala de sport din localitate.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62182747
Florin Cîţu: Certificatul verde digital va fi operaţional de la 1 iulie

Certificatul verde digital pentru COVID va fi operaţional de la 1 iulie, a declarat premierul Florin Cîţu.

62168387
Raed Arafat nu are explicații despre decesele COVID raportate cu întârziere: „Nu am un răspuns”

Decese raportate cu întârziere în bilanțurile zilnice comunicate de autoritățile sanitare nu vor mai exista până la finalul acestei luni, a promis șeful DSU, Raed Arafat. „Vom rămâne cu decesele zilnice”, a precizat el.

62152989
Câte persoane vor putea participa la nunți și botezuri, de la 1 iulie

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat, joi, că, începând cu 1 iulie, numărul persoanelor care pot participa la evenimente private - nunţi, botezuri - a fost mărit la maximum 150 în exterior sau 100 în interior.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.