Vremea extremă continuă să facă ravagii în țară. Oamenii, avertizați prin sistemul RO-Alert să stea în case

×
Publicitate

Ziua arşiţă, noaptea prăpăd. S-a întâmplat în mare parte de ţară. După ore de cuptor, s-a rupt cerul. În zona de vest au fost emise coduri roşii de vijelie, iar oamenii au fost avertizaţi prin sistemul RO-Alert să stea în case.

Cel mai rău a fost în Arad şi Timiş, unde mai multe acoperişuri au fost smulse, iar nenumăraţi copaci s-au frânt. Pericolul persistă însă până sâmbătă seară, la ora 23.

În Sânnicolau Mare a căzut şi grindina iar vântul a fost atât de puternic încât a smuls acoperişul Bisericii Catolice.

Simona Nechita a filmat îngrozită de la geam cum copacii stăteau să se frângă.

Simona Nechita, localnică Sânnicolau: "Erau geamuri rabatate în casă, nu puteam să le închid. Nu se puteau închide de la forţa cu care lovea. Cele 30 de minute, majoritatea au fost cu grindină. Şi restul a fost luat de ape. Cam asta e grădină, via e la pământ."

Tot în Sânnicolau tavanul uzinei de apă s-a prăbuşit. În cădere a rupt stâlpii care asigurau alimentarea cu energie electrică. Bucăţile mari de gheaţă au tocat grădinile şi câmpurile.

În Hunedoara, furtuna violentă a răvăşit umbrelele teraselor.

În tot acest timp, în județul Arad vântul a avut la rafală peste o sută de kilometri pe oră, iar autoritățile au emis avertizări de tip RO-Alert. Şi aici au fost smulse acoperişuri, inclusiv al unei facultăți. Iar de o parte din izolația Spitalului Județean s-a ales praful.

Fenomene meteo extreme au fost şi în judeţul Cluj, unde mai multe localităţi au fost sub cod roşu de vreme rea. În Liţa şi Agriş străzile s-au albit de la gheaţă. Şi în Cluj-Napoca vijeliile au provocat pagube. Vântul a scos din rădăcini mai mulţi copaci, care au căzut peste maşinile parcate.

Scene asemănătoare au avut loc și la Craiova.

Sâmbătă pe lumina pericolul s-a mutat în Delta Dunării. Turiştii care aveau în plan o plimbare cu barca pe canale au fost îngroziţi de o vijelie. Mai mult de o oră Sulina s-a aflat sub cod roşu nowcasting de averse torenţiale.

Iar pasagerii unei curse Bucuresti - Cluj-Napoca au ajuns la destinaţie după 10 ore. Avionul a făcut o escală la Suceava, iar călătorii au fost cazaţi la hotel.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
O tânără a băut, s-a urcat la volan și s-a aruncat cu mașina în lac, la Iași. Ce i-a spus salvatorului ei

S-au derulat minute de coșmar la Iași, unde o tânără de 26 de ani a ajuns cu mașina în lacul Ciric, sâmbătă.

Incidența COVID în România. Lista județelor fără noi infectări în ultimele 24h

Cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare au fost înregistrate în Bucureşti - 11 şi în judeţele Dolj - 8, Prahova - 7 şi Cluj şi Neamţ cu câte 4, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

Trafic feroviar îngreunat în unele zone, din cauza furtunilor. Întârziere de 420 de minute în Gara de Nord

Circulaţia feroviară a fost afectată, în mai multe zone, din cauza arborilor care au fost rupţi de vântul puternic şi care au avariat liniile de contact ale CFR.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.