Vremea azi, 5 martie 2023. Temperaturile se mențin ridicate, dar apar și ploile

×
Publicitate

Vremea rămâne caldă și astăzi. Se-adună, însă, norii. Vin câteva ploi în zona intracarpatică. S-ar putea să plouă și în sudul țării, iar maximele pornesc de la 8 grade în zona Deltei și ajung pe la 18...19 grade în nord-vest.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici sunt condiții de ceață la începutul zilei. Apoi apar ceva înnorări, poate și câțiva stropi de ploaie, iar vântul devine mai insistent.

Temperaturile urcă până la 15 grade în Bărăgan, dar în nord-estul Dobrogei, pe la Sulina, vor fi doar 8 grade.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei găsim atmosferă schimbătoare: ceață în orele dimineții; un pic de soare și vânt activ mai târziu. Temperaturile se mențin peste valorile normale. Ajung pe la 12...13 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina nu prea sunt semne de ploaie, dar norii se înmulțesc și aici. Dimineața este ceață în unele zone, iar la amiază se face mai cald decât ar trebui. Se vor înregistra 11...12 grade.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș se încălzește și mai tare. Temperaturile ajung la 19 grade în zona Maramureșului. Apar și câteva reprize de ploaie pe parcursul zilei. Vor fi averse, posibil însoțite de descărcări electrice.

Și în ținuturile vestice sunt anunțate ceva averse, în special în zonele mai înalte. Se arată și soarele printre nori, iar temperaturile depășesc cu mult valorile normale. În Crișana se vor înregistra în jur de 18 grade.

În Transilvania se adună norii de ploaie, iar la începutul zilei este cam frig în depresiuni, pe unde sunt și condiții de ceață. Pe crestele montane, ploile se tranformă în lapoviță și ninsoare. În vestul provinciei se ating 15...16 grade.

Vremea rămâne caldă și în Oltenia. Temperaturile urcă până la 16 grade. O să plouă puțin în unele zone și vântul va avea unele intensificări pe parcursul zilei.

În ținuturile sudice, se anunță vreme schimbătoare, înnorări și vânt activ. S-ar putea să picure trecător. Temperaturile pierd 2...3 grade față de ziua trecută. Chiar și așa va fi mai cald decât în mod obișnuit.

Vremea în București

În București se înnorează din când în când. Nu o să plouă, însă vântul devine mai insistent și atinge viteze de 45 km/h. Ieri au fost 17 grade. Astăzi maxima se oprește la 14 grade- dar și aceasta este o valoare mai ridicată decât în mod normal. La noapte vor fi 2...3 grade.

Vremea la munte

La munte avem o zi cam mohorâtă, cu ploi în majoritatea masivelor; lapoviță și ninsoare la altitudini mari. Vântul nu pune probleme, iar temperaturile se mențin ridicate pentru data din calendar.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
Citește și...
Tinere asistate social, obligate de patru indivizi să se prostitueze. Li se promiseseră locuri de muncă în București

Patru indivizi - acuzați că au scos bani frumoși de pe urma unor tinere obligate să se prostitueze - au fost reținuți, în Dâmbovița.

Zelenski spune că a aflat planul lui Putin. „Avem nevoie de un rezultat clar”

Volodimir Zelenski a declarat luni seara că a primit un raport din partea şefului serviciului de informaţii externe al ţării, Oleksandr Litvinenko, referitor la „zonele internaţionale sensibile” şi „planurile actuale ale Rusiei”.

Povestea incredibilă a unui copil care s-a născut în aer. Pilotul a părăsit cabina și a asistat la naștere | FOTO

Pilotul unui avion a părăsit cabina de zbor, în timp ce avionul se afla în aer, pentru a asista o femeie gravidă care intrase în travaliu.

 

Recomandări
Datoria publică a României, în creștere constantă. Suntem la 61,4% din PIB. Instrumentele de finanțare a deficitului bugetar

În luna mai 2026, datoria publică a României a depășit pragul de 1.194 de miliarde de lei, ceea ce reprezintă 61,4% din produsul intern brut, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Răsturnare de situație. Întâlnirea lui Nicușor Dan cu liderii fostei coaliții privind legea salarizării, anulată. SURSE

Întâlnirea dintre Nicușor Dan și liderii din fosta coaliție cu privire la legea salarizării nu va mai avea loc luni, au precizat surse pentru Știrile PRO TV.

Bogdan Ivan: „Reducerea accizei cu 20% trebuia să ieftinească motorina, dar prețurile la pompă au sărit din nou de 10,4 lei”

Fostul ministru al Energiei, social-democratul Bogdan Ivan, afirmă că reducerea accizei cu 20% trebuia să ieftinească motorina, însă prețurile la pompă au sărit din nou peste 10,2 - 10,4 lei.