Vocea României începe vineri, la PRO TV și pe VOYO. Se anunță un nou sezon plin de emoții și adrenalină

62367730
Pro TV

Noul sezon Vocea României începe vineri, 8 septembrie 2023, la PRO TV și pe VOYO! . Se anunță un sezon plin de emoții, cu multă adrenalină și surprize pentru telespectatori.  

Show-ul Vocea României va fi difuzat din 8 septembrie, în fiecare seară de vineri, de la ora 20.30 la PRO TV. Cel de-al 11-lea sezon este unul plin de surprize, dar și de schimbări. 

Fiecare antrenor are, la rândul lui, câte un vocal coach care o să îi ajute pe concurenți să ajungă la cea mai bună versiune a lor.

Smiley va fi ajutat de Alina Dincă, cea care a fost alături de el încă din 2011.

„Am început să lucrez alături de Smiley încă din primul sezon Vocea României. Era prin 2011, parcă. După participarea mea în primul sezon Românii au talent, unde am ajuns până în finală, am avut șansa de a mă face remarcată de producătorii emisiunii, care i-au propus lui Smiley să mă ia în echipa lui, la Vocea României. Am rezonat imediat și îi mulțumesc de fiecare dată când am ocazia pentru încrederea pe care mi-o oferă încă din prima zi în care ne-am întâlnit în studio și pentru șansa de a face parte dintr-o echipă minunată. Acum, calculați voi cam câți ani sunt de atunci și cam câte voci mi-au trecut prin mână, asta ca să nu-mi aduc eu aminte cât sunt de bătrână. Este adevărat că nu e ușor să lucrezi cu oamenii. Este o provocare, dar cu siguranță asta m-a făcut să fiu mai bună în meseria de antrenor vocal, să-mi doresc mai mult de la mine și să învăț din fiecare experiență. Fiecare concurent are caracterul lui, o tehnică mai mult sau mai puțin pusă la punct, unii au experiență cu publicul, alții urcă pentru prima dată pe scenă în fața unui microfon și a milioane de oameni, flexibilitatea de a învăța lucruri noi nu e mereu la ea acasă, însă, de-a lungul timpului am învățat să fiu și psiholog și să încerc să înțeleg mai departe de „el, concurentul” și așa am reușit să fiu prietena lor, apoi antrenorul lor. Anul acesta, se anunță un sezon cu voci minunate și diverse. Nu știu dacă am avut atâta diversitate până acum la Vocea României, iar asta sunt sigură că va ține românii cu sufletul la gură, în fața televizoarelor. În echipa Smiley, așa cum v-am obișnuit, veți asculta voci superbe, veți vedea momente memorabile și veți fi triști pentru fiecare concurent care va părăsi competitia de-a lungul ei. Asta pentru că avem în echipă oameni cu lipici, de care nu ai cum să nu prinzi drag. Abia așteptăm să ascultați și să vedeți ce am pregătit”, a spus Alina.

Vocea României începe vineri, 8 septembrie 2023, la PRO TV și pe VOYO!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62383727
Impozit pe cifra de afaceri a băncilor, decis în Coaliție. Adrian Codîrlașu: „Asta e un TVA pe steroizi”

După modelul Italiei, și România va impune băncilor taxe noi, pentru a aduce mai mulți bani la buget. Anunţul a fost făcut, de ministrul Finanțelor.

62383674
Șoferii nepregătiți corespunzător pentru iarnă vor fi sancționați sever. Ce amenzi riscă dacă intervin drumarii

Guvernul a stabilit sancțiuni severe pentru șoferii care intră pe drumuri închise circulației și rămân blocați, ori nu-și echipează mașinile cu lanțuri când este vremea rea și provoacă accidente în trafic.

62383726
„Nu vrem să ajungem să avem vreo tragedie”. Mașinile cu GPL, un real pericol în parcările subterane. Ce riscă șoferii

În timp ce autoritățile fac verificări la stațiile GPL din toată țara, șeful Agenției de Mediu atrage atenția asupra unei situații care nu este suficient reglementată.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.