VIDEO. Trei mașini noi de poliție s-au ciocnit în timp ce încercau să depășească o coloană

×
Publicitate

Trei maşini noi ale Poliţiei au fost avariate considerabil vineri, la Balş, în judeţul Olt. Unul dintre agenţi nu a păstrat distanţa regulamentară, aşa că autospecialele au intrat una în alta.

 

Șoferii care le conduceau au încercat să depășească o coloană de autoturisme formată, relatează martorii. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, autoturismele nu aveau semnalele acustice şi luminoase în funcţiune în momentul în care au intrat în depăşire.

 

"Azi, în jurul orei 13,45, pe raza oraşului Balş s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate trei autospeciale care aparţin Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi. Astfel, în timp ce se deplasau în coloană, pe fondul nepăstrării unei distanţe corespunzătoare în mers, acestea au intrat în coliziune, rezultând doar pagube materiale", a declarat, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Cele trei maşini fac parte dintr-un lot de cinci autospeciale care au fost ridicate, vineri, din judeţul Ilfov şi care deplasau în coloană către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi.

Toate autospecialele au poliţe de răspundere civilă auto valabile, iar cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, nefiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Conducătorul auto responsabil de producerea evenimentului rutier, agent de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor OUG 195/ 2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Blocat în trafic pe A2, Mihai Tudose i-a transmis un mesaj ministrului Transporturilor

Supărat că a fost nevoit să stea blocat în trafic, vineri, pe Autostrada Soarelui, fostul prim-ministru Mihai Tudose i-a transmis ministrului Transporturilor un mesaj pe Facebook.

Demonstrație de forță a pompierilor brașoveni în cadrul unui concurs din Făgăraș

80 de pompieri profesioniști din județul Braşov s-au luptat cu focul, s-au întrecut în echilibristica și au mânuit cu dibăcie furtunele de intervenție în cadrul unui concurs organizat la Făgăraș.

Traficant de droguri din Constanța, prins cu focuri de armă după ce a fost filat

Poliţiştii din Constanța au fost obligaţi să folosească armamentul din dotare pentru a prinde un traficant de droguri.

Recomandări
Ploi și furtuni în România duminică. ANM anunță grindină și vânt de până la 60 km/h. Care sunt zonele vizate

Meteorologii anunţă că, duminică, vor fi ploi, iniţial în Dobrogea, iar apoi în Muntenia, la munte şi, izolat, în Oltenia, unde aversele vor fi însoţite de descărcări electrice şi grindină. 

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.