Reacția unei șoferițe când TIR-ul i-a luat foc într-o curbă periculoasă. „S-a înroşit bordul”

×
Publicitate

Un TIR a fost cuprins de flăcări uriașe, joi dimineață, pe Drumul Naţional 72, între Ploiești și Târgoviște. La volan se afla o femeie de 42 de ani, care a simțit un miros puternic de fum şi a coborât imediat din cabină.

În acel moment se afla într-o curbă periculoasă. Focul s-a extins repede şi, după câteva clipe, toată maşina ardea.

Flăcările au izbucnit înainte de a se lumina. La volanul TIR-ului se afla o femeie în vârstă de 42 de ani, care încărcase mastodontul din Ploieşti cu băuturi răcoritoare carbogazoase şi se îndrepta spre Piteşti.

Maria Drăguț, şoferiţa tirului: "Probabil de la instalaţia electrică, au pornit flăcările direct din spatele cabinei. Am rămas fără aer, fără frâne, abia am reuşit să opresc. Inspecţia tehnică am făcut-o, nu este o lună de zile. S-a înroşit bordul şi au pocnit flăcările."

Şoferiţa spune că a folosit imediat toate extinctoarele din dotare, dar n-a avut sorți de izbândă în fața focului ameninţător. Cabina mastodontului a fost înghiţită de vâlvătaie în câteva clipe, iar mare parte din marfă a fost făcută scrum.

Plt.adj. Alin Petrache, şef Detaşamentul de pompieri Moreni: "Incendiul se manifesta în totalitate la cabina TIR-ului şi la aproximativ jumătate din remorcă."

Femeia a reuşit să se salveze la timp din calea flăcărilor şi a coborât din cabina TIR-ului. Din păcate însă, flăcările s-au extins cu repeziciune şi au cuprins în scurt timp întregul autovehicul. La faţa locului au ajuns pompierii care au reuşit să lichideze incendiul. Acum aceştia urmează să stabilească exact care a fost cauza care a dus la producerea valvătăilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62146985
Un băiat de 16 ani a luat mașina părinților și a plecat cu prietenii în oraș. Ce a urmat
Cursă inconştientă miercuri-noapte la Craiova. Un adolescent a gonit pe străzile din oraş, cu echipaje de poliţie în urma lui deşi, din cauza vârstei, nici măcar nu avea permis de conducere.
62146982
Povestea hidrantului care ar putea opri deschiderea metroului din Drumul Taberei
Magistrala de metrou M5 Drumul Taberei ar putea fi inaugurată peste câteva zile, cel târziu săptămâna viitoare.
62117127
Nelu Tătaru: Propunerea Ministerului Sănătăţii este de prelungire a stării de alertă
Ministerul Sănătăţii va propune prelungirea stării de alertă, în contextul evoluţiei actuale a pandemiei, a anunţat, joi, la Piteşti, ministrul Nelu Tătaru.