Viceprimarul liberal al municipiului Timişoara, Cosmin Tabără, şi-a găsit maşina vandalizată: Se încearcă intimidarea mea

62319311
News.ro

Viceprimarul municipiului Timişoara, Cosmin Tabără (PNL), şi-a găsit maşina vandalizată, după ce a lăsat-o într-o parcare, scrie News.ro. 

Cu un obiect ascuţit a fost scris pe uşile laterale, mesajul ”Fără respect”. Liberalul este de părere că prin acest gest se încearcă intimidarea sa, dar că nu va renunţa să lupte pentru corectitudine.

Cosmin Tabără a scris pe pagina sa de Facebook că ce i s-a întâmplat lui i se poate întâmpla oricui, deoarece ”marii oameni politici” susţin învrăjbirea, ura şi violenţa.

”Mă gândesc uneori cât de jos a fost dusă politica în Timişoara, până unde poate coborî nivelul promovat în ultimii ani în oraşul nostru. Ce mi s-a întâmplat mie i se poate întâmpla oricui, pentru că asta a fost livrat de către marii oameni politici: ura, învrăjbirea, violenţa verbală şi fizică, orice pentru a dobândi puterea, pentru a fi cât mai aproape de ciolan. Şi asta nu prin muncă sau valoare, ci prin slujirea fără noimă a celui care poate asigura accesul facil într-o funcţie publică. Apoi putem vorbi despre iubirea oraşului, despre promovarea valorilor sau a meritocraţiei”, a scris Tabără.

Viceprimarul Timişoarei spune că va milita în continuare pentru corectitudine şi că nu va fi intimidat, deşi probabil urmează incedierea autoturismului.

”Avem în ultimii ani maşini incendiate, ziarist "programat" să fie ucis şi ziarişti bătuţi, ziariste făcute "prostituate", jigniri şi ameninţări, totul pentru a obţine sau menţine puterea.

Invocarea DNA din toate părţile doar pentru a-ţi demola adversarul politic şi nu un mod constructiv de a te promova pe tine. Da, mi-aţi vandalizat maşina, în speranţa că poate voi renunţa la a milita pentru corectitudine, pentru examene corecte, pentru o competiţie onestă. Cine a făcut asta? O victimă a ceea ce i s-a livrat în ultimii ani în Timişoara. Pentru că cine a făcut-o e o victimă. Urmează probabil incendierea maşinii daca nu voi abdica de la principii, dar nu o voi face! Probabil că se va încerca pe orice cale intimidarea mea, dar vă anunţ că nu renunţ, voi rămâne acelaşi om care va căuta dreptatea oriunde voi fi”, a mai scris Cosmin Tabără pe Facebook.

Tabără a anunţat că va depune plângere la poliţie.

”Din păcate, prin modul vostru de a face politică aţi transformat sau vreţi să transformaţi Timişoara într-o Americă de Sud, dar nu veţi reuşi, pentru că Timişoara nu sunteţi voi, Timişoara este reprezentată de intelectuali, de 4 universităţi cu recunoaştere internaţională, de medici de renume, de oameni de artă şi de cultură recunoscuţi în afara graniţelor tari, de o clasă de mijloc echilibrată, de şcoli care an de an şlefuiesc tinere talente. Da, trecem prin momente penibile uneori, dar vine vremea când toate acestea vor trece şi ne vom reaşeza pe un făgaş normal. Până atunci, voi aştepta răspunsul politiei la plângerea mea, puţin probabil să aflu făptuitorul, dar voi lăsa organele de cercetare să-şi facă treaba, cu încrederea în munca lor. Până atunci, voi duce maşina la service şi voi continua să fiu acelaşi om care va ierta prostia din jurul său...”, a mai scris Cosmin Tabără.

Cei care i-au vandalizat maşina viceprimarului Comsin Tabără au scris pe uşile laterale, cu un obiect ascuţit, mesajul ”Fără respect”.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62319307
Preşedintele CJ Timiş, reclamat la Parchet de ANI. De ce este acuzat Alin Nica

ANI a sesizat Parchetul de pe lângă ÎCCJ cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către preşedintele CJ Timiş a infracţiunilor de conflict de interese, folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane şi fals în declaraţii.

62313842
Dosar penal de 600 de milioane de lei, blocat la DNA după 7 ani, pentru că s-a pensionat procurorul

Unul dintre cele mai complexe dosare penale aflate în lucru la DNA este blocat, la aproape șapte ani de când a fost deschis, pentru că procurorul care se ocupa de caz s-a pensionat pe 16 ianuarie anul acesta.

62319300
Percheziții de amploare, desfășurate simultan în România şi mai multe ţări. Două persoane au fost arestate

Autorităţile judiciare au făcut simultan percheziţii în România, Olanda, Polonia şi Germania, la o grupare specializată în trafic internaţional de droguri. Sunt vizaţi cetăţeni turci, olandezi, români şi polonezi.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.