Cataramă: „Nu am niciun dosar la CNSAS, documentele prezentate sunt false”

62088347
Agerpres

Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS) a anunţat, joi, că a finalizat verificarea candidaţilor la alegerile prezidenţiale, Viorel Cataramă apărând în documente ca informator al Securității.

”Colegiul CNSAS anunţă finalizarea verificărilor privind candidaţii la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2019, realizate conform prevederilor legale în vigoare, pe baza datelor comunicate de Biroul Electoral Central”, a anunţat joi, CNSAS.

Potrivit instituţiei, au fost emise adeverinţe pentru majoritatea candidaţilor, mai puţin pentru Dan Barna, Ioana Bruynseels, Alexandru Cumpănaşu, Cătălin Ivan şi Popescu Sebastian Constantin, care nu împliniseră vârsta de 16 ani la data de 22 decembrie 1989, informează News.ro.

În ceea ce-l priveşte pe Viorel Cataramă, CNSAS reţine că apare în documente ca informator al Securităţii, dar nu a avut calitatea de colaborator.

În adeverinţa emisă pentru Viorel Cataramă, CNSAS notează: ”Domnul Cataramă Viorel figurează în dosarul fond informativ numărul I 542786 (cotă CNSAS), titular VRHP. Domnia sa, economist la întreprinderea de comerţ exterior Tehnoforest Export, ulterior (din ianuarie 1987) reprezentant în România, prin intermediul Oficiului Argus, al firmei olandeze Belco – partener comercial al ICE Tehnoforest Export, figurează în dosar cu numele, precum şi în calitate de candidat la recrutare, în atenţia unităţii centrale a Securităţii cu atribuţii pe linia întreprinderilor de comerţ exterior. În dosarul I542786 (cotă CNSAS) titlular VRHP s-au identificat documente în care i-a fost atribuit de către ofiţerii de Securitate numele conspirativ «Viorel», cât şi documente olografe, semnate de căre domnul Cataramă Viorel atât cu numele real, cât şi cu numele conspirative «W» şi «Voicu»”.

CNSAS face referire la mai multe note transmise de Cataramă către Securitate.

”Subsemnatul Cataramă Viorel, economist la Serviciul 430, referitor la derularea contractului extern cu firma Belco – Belgia, vă aduc la cunoştinţă următoarele: de la preluarea de către mine a acestei firme (aprilie 1985), am observat că patronul firmei, domnul HVR, deţine – privitor la mobila executată şi livrată de CPL Oradea – informaţii pe care Tehnoforest nu le deţine. Întrucât firma foloseşte aceste informaţii fără ştirea noastră, sub semnătura tov. dir. ID, s-a expediat la CPL un telex (numărul 34830/31.05.1985) pe care îl anexez la prezenta notă. Spre surprinderea noastră, acest telex a ajuns la cunoştinţa firmei Belco în RSR, domnul ŞL, şi implicit la conducerea firmei străine”, se mai arată în documentul publicat de CNSAS.

Consiliul precizează, în acelaşi document care are 18 pagini, că Viorel Cataramă nu a avut calitatea de colaborator sau agent al Securităţii, în sensul legii.

Viorel Cataramă candidează la alegerile de duminică, fiind susţinut de Dreapta Liberală.

Viorel Cataramă: Nu am niciun dosar la CNSAS, documentele prezentate sunt false, nefiind scrise de mine

 

Viorel Cataramă susţine că nu are niciun dosar la CNSAS, iar documentele prezentate în adeverinţa făcută publică în cursul zilei de joi ”sunt false”, nefiind semnate de el. Cataramă anunţă că va cere o expertiză grafologică şi va contesta preambulul Adeverinţei. ”S-a pus în mişcare maşinăria ştirilor false, clădite pe încălcări grave ale legii”, susţine Cataramă, conform news.ro.

Viorel Cataramă a transmis, vineri, un comunicat de presă în care afirmă că a fost la CNSAS pentru a consulta documentele care au stat la baza emiterii adeverinţei pe numele său.

”Nu am niciun dosar la CNSAS. Nu există niciun eventual angajament de informator/colaborator. Datele din Adeverinţă sunt luate din dosarul unui terţ, cetăţeanul olandez HVR”, susține Viorel Cataramă.

Candidatul la alegerile prezidenţiale afirmă că ”documentele prezentate sub semnăturile «W» sau «Voicu» sunt false”, nefiind semnate de el.

”Actele false au fost introduse în dosar, înainte ca acesta să ajungă la CNSAS, instituţia punându-mi la dispoziţie toate actele solicitate, atitudinea angajaţilor fiind extrem de profesionistă. Voi contesta preambulul Adeverinţei şi voi cere expertiza grafologică. Voi întreprinde toate demersurile pentru ca persoanele/instituţiile implicate să fie aduse în faţa justiţiei”, a mai transmis Viorel Cataramă.

Acesta a precizat, de asemenea, că va solicita stenograma şedinţei Colegiului CNSAS şi va informa opinia publică despre o eventuală încălcare a legii sau a regulamentelor.

”În concluzie, în România s-a pus în mişcare maşinăria ştirilor false, clădite pe incălcări grave ale legii, după modelul SUA. Promotorii Statului Naţiune trebuie impiedicaţi prin orice mijloace să crească şi să-şi consolideze poziţia pe scena publică”, mai arată Cataramă în comunicat.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Lewis Hamilton și-a oficializat relația cu Kim Kardashian pe Instagram
FOTO Lewis Hamilton și-a oficializat relația cu Kim Kardashian pe Instagram
Citește și...
Prefectul de Arad, verificat de o echipă de doctori după ce şi-a luat concediu medical. "Au fost viruşi orientaţi"

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat joi, în urma unei videoconferinţe cu prefecţii, că în judeţul Arad se va înfiinţa un post de subprefect, în contextul în care atât prefectul, cât şi actualul subprefect sunt în concediu medical.

Bărbatul surprins dezbrăcat în baia unei școli din Timișoara, arestat pentru 24 de ore

Bărbatul în vârstă de 29 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală asupra unei eleve de clasa I de la Liceul de Muzică "Ion Vidu" din Timişoara, a fost reţinut pentru 24 de ore, joi seara, după audieri, a anunţat Poliţia Timiş.

Averea Adinei Vălean, verificată după ce a fost acceptată pentru postul de comisar european

Averea europarlamentarului PNL Adina Vălean, a cărei nominalizare pentru funcția de comisar european a fost acceptată, va fi verificată de comisia de specialitate a PE.

Recomandări
Ședință la Cotroceni după ce Comisia Europeană a respins legea salarizării. Ce probleme are proiectul în forma actuală

Preşedintele Nicuşor Dan se va întâlni joi, la Palatul Cotroceni, cu liderii din fosta coaliţie guvernamentală şi miniștrii demiși ai Finanţelor şi Fondurilor Europene, pentru a discuta despre stadiul proiectelor finanţate prin PNRR.

Parlamentarii s-au răzgândit, la trei ani după ce au votat pentru examen de admitere la liceu. Acum vor să amâne concursul

Admiterea la liceu, pe care unitățile de învățământ au varianta de a o organiza din 2027 după Evaluarea Națională, ar putea fi amânată. Asociațiile de elevi, părinți și ONG-urile reclamă că acest examen produce inechități.

O dronă a intrat în spațiul aerian al României, în zona Galați-Tulcea. A căzut într-o zonă nepopulată

O dronă a intrat în spațiul aerian românesc, la aproximativ 13 kilometri est de municipiul Galați, iar la ora 03.24 a căzut la aproximativ 4 kilometri nord-est de localitatea Grindu, județul Tulcea, într-o zonă nepopulată.