Ungaria propune să găzduiască tratative Rusia-Ucraina

62244646
Getty

Ungaria s-a oferit vineri seară să găzduiască la Budapesta tratative de pace între Rusia şi Ucraina, în a doua zi a unei invazii lansate de preşedintele rus Vladimir Putin, transmite AFP, citată de Agerpres.

Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a explicat că i-a telefonat omologului său rus, Serghei Lavrov, precum şi directorului administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak.

„Le-am propus ca discuţiile să aibă loc la Budapesta, un loc sigur" pentru cele două delegaţii, a spus el într-un videoclip postat pe pagina sa de Facebook.

„Mi-au mulţumit pentru ofertă şi au spus că o vor lua în considerare", a adăugat ministrul. „Sperăm că în următoarele ore sau zile se va ajunge la un acord pentru începerea tratativelor", a subliniat el.

Ungaria, membră a Uniunii Europene şi NATO, s-a apropiat de Moscova în ultimii ani sub egida naţionalistului Viktor Orban care, joi, a condamnat, totuşi, invazia.

Anterior, Rusia se declarase dispusă să organizeze o întâlnire cu o delegaţie ucraineană la Minsk, capitala Belarusului, cerând armatei ucrainene să se predea, o condiţie prealabilă pentru „negocieri".

„Vedem că Moscova sugerează ca diplomaţia să se ţină sub ameninţarea armelor, în timp ce bombele, focul de mortiere, artileria de la Moscova au în vizor civilii", a reacţionat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price.

Kremlinul a refuzat sistematic discuţiile cu Ucraina, în pofida solicitărilor repetate din partea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski înainte de declanşarea invaziei ruse.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62244645
Ambasada SUA în Ucraina îi avertizează pe americanii din țară să își găsească cel mai apropiat adăpost
Ambasada Statelor Unite în Ucraina i-a avertizat sâmbătă pe cetăţenii americani printr-un tweet că în orice moment„condiţiile se pot deteriora fără avertisment”, notează CNN.
62244089
Războiul din Ucraina: „Soldaţii trebuie să se întoarcă în cazărmile lor", îndeamnă Antonio Guterres
Antonio Guterres, secretarul general al ONU, a cerut vineri întoarcerea „soldaţilor în cazărmile lor", în timp ce războiul dintre Rusia şi Ucraina face ravagii, notează AFP, citată de Agerpres.
62242901
SUA anunță că sunt pregătite să îl evacueze pe Volodimir Zelenski, „ținta numărul 1 a Rusiei”
Statele Unite ale Americii anunță că sunt pregătite să intervină pentru a-l ajuta pe președintele Volodimir Zelenski să părăsească Kievul pentru a nu fi ucis sau capturat de ruși, potrivit oficialilor americani și ucraineni, relatează The Washington Post.