Unde a fost descoperită o femeie din Galați, bolnavă de Covid-19 din 25 martie

62183274
Agerpres

O femeie de 50 ani din Galaţi depistată pozitiv cu COVID-19 încă din 25 martie a fost amendată de poliţiştii locali, după ce a fost surprinsă în timp ce vindea produse agroalimentare la o tarabă din piaţa Cartierului Micro 19 din localitate.

"Poliţiştii locali din cadrul Secţiei nr. 3 au sancţionat-o contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei, pe numita O.E., în vârstă de 50 ani, din Galaţi. Persoana în cauză a fost depistată pe Aleea Comerţului din Micro 19, în timp ce vindea produse agroalimentare la o tarabă, deşi în data de 25 martie 2021, a fost depistată pozitiv cu COVID-19 şi trebuia să se afle în izolare la domiciliu până la data de 08 aprilie 2021", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi, Aurelia Matei, conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, acţiunea face parte din Planul de măsuri pentru asigurarea climatului de ordine publică, siguranţă rutieră şi comerţ stradal pe perioada instituirii "stării de alertă", în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei cu COVID-19.

Astfel, numai în perioada 29 martie - 4 aprilie, agenţii Poliţiei Locale Galaţi, în cadrul Planului de măsuri specifice, în care sunt angrenate toate structurile operative, au aplicat, pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020, un număr de 141 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de peste 70.000 lei.

Tot în vederea combaterii efectelor pandemiei cu COVID-19, poliţiştii locali au întreprins acţiuni specifice pe un număr de 624 de mijloace de transport în comun. În cadrul acestor activităţi, 1.325 de călători au fost avertizaţi verbal şi alţi 13 au fost sancţionaţi.

De asemenea, 88 de persoane aflate în izolare/carantină la domiciliu au fost verificate de către poliţiştii locali.

"Trebuie precizat că, în conformitate cu prevederile Planului de măsuri adoptat la finele lunii martie 2021, la nivelul Poliţiei Locale Galaţi acţiunile de combatere a efectelor pandemiei cu COVID-19, vor continua şi în perioada următoare", a precizat Aurelia Matei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62182398
Peste 780.000 de persoane, pe lista de așteptare pentru vaccin. Județele cu cele mai multe programări
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că sunt înscrise 780.000 de persoane pe listele de aşteptare pentru vaccinarea împotriva COVID-19.
62163749
Comuna unde locuitorii refuză testarea pentru Covid-19, deși au simptome. Se cere carantinarea
Autorităţile braşovene au solicitat, marţi, carantinarea comunei Comăna, unde s-a constatat, în baza analizei efectuate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP), că riscul de transmitere a virusului SARS-Cov-2 este "de o gravitate maximă".
62183240
Alina Gorghiu cere sancţionarea Dianei Şoşoacă: Nu poartă mască de protecţie în sala de plen şi instigă la ură
Senatoarea PNL Alina Gorghiu a trimis o scrisoare grupurilor parlamentare din Senat în care propune sancţionarea senatoarei Diana Şoşoacă pentru încălcări ale prevederilor regulamentare, potrivit News.ro.