Una dintre cele mai mari companii din România angajează sute de oameni. Salariul mediu este de aproape 10.000 de lei

×
Publicitate

Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, unul din cei mai mari producători de energie din ţară, a probat o nouă schemă de organizare internă a societăţii, care presupune suplimentarea structurii organizatorice cu 272 noi posturi.

„Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica a aprobat în şedinţa din data de 31 ianuarie, la propunerea managementului companiei, noua schemă de organizare internă a societăţii. Schimbarea de organigramă - cu efecte asupra structurii interioare a Hidroelectrica, presupune suplimentarea structurii organizatorice cu 272 noi posturi destinate întăririi departamentelor societăţii, dar şi restrângeri de activitate pentru zonele mai puţin solicitate funcţional (-53 de posturi)”, anunţă compania, potrivit News.ro.

Numai în ceea ce priveşte proiectele noi, de diversificare, Hidroelectrica şi-a asumat prin strategia aprobată de acţionariat, a căror valoare estimată totală este de circa 5,104 miliarde lei pentru următorii ani. Realizarea acestora presupune punerea în funcţiune de capacităţi noi de producţie cu o putere instalată totală de peste 655 MW, coroborat cu o producţie medie anuală estimată la circa 1.763,92 GWh/an.

„Ne bucură să putem anunţa astăzi crearea de noi locuri de muncă într-una dintre cele mai profitabile şi competitive firme româneşti: Hidroelectrica. Modificările recente ne vor permite accelerarea ritmului investiţional, precum şi consolidarea relaţiei cu clienţii prin îmbunătăţire semnificativă a serviciilor oferite acestora”, a declarat Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica.

Într-o notă de fundamentare pentru reorganizarea Hidroelectrica, propusă inițial în decembrie, era vorba despre 280 de posturi, potrivit Radio Europa Liberă, care scria că aceste noi locuri urmau să coste 50,9 milioane de lei anual sau 10 milioane de euro.

Citește și
Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii
Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii

Asta înseamnă aproximativ 190.000 lei pe și 3.400 euro pe lună. La un cost de 3.400 de euro pentru un loc de muncă, sumă în care sunt incluse și taxele, salariul mediu net este de 2.000 de euro pentru fiecare nou angajat, sau aproximativ 10.000 de lei, mai scrie Europa Liberă.

Înfiinţarea posturilor vine ca urmare a unei analize interne serioase şi a consultării partenerului social. Hidroelectrica a început acum câţiva ani un proces care vizează modernizarea structurală şi transformarea societăţii în companie orientată pe proiecte. Aceasta transformare organizaţională are loc cu ajutorul unui consultant extern, Roland Gareis Consulting (RGC) GmbH, firma cu experienţă internaţională în consultanţă, specializată în managementul proceselor, al proiectelor şi în managementul schimbării. Optimizarea structurii organizatorice este rezultatul acestui demers, care aduce o schimbare atât culturală, cât şi structurală, menţionează compania.

„Suntem într-o perioadă a provocărilor – trebuie să îndeplinim cu celeritate cerinţele investiţionale ale planului RePower Europe, ne aflăm în plin proces de listare la bursă, avem o creştere spectaculoasă a portofoliului de clienţi pe zona de furnizare. În aceste condiţii, modificarea de organigramă are în vedere creşterea eficienţei companiei şi întărirea capacităţii de răspuns pe segmente strategice: management de proiect, investiţii, dezvoltare, trading şi furnizare, suport pentru IPO. În ceea ce priveşte activitatea de exploatare a centralelor hidroelectrice, trecem la implementarea normei de 5,2 salariați /post operativ pentru personalul operativ de tură. Aceste posturi nou infiinţate vor reducere numărul de ore suplimentare efectuate de către personalul de exploatare şi vor ajuta la pregatirea schimbului de generaţii. Dorim să atragem şi să motivăm personal bine pregătit şi competitiv, capabil să aducă plus valoare companiei noastre”, a subliniat Badea.

Hidroelectrica este cea mai profitabilă companie din România, societatea înregistrând o cifră de afaceri de 6,3 miliarde lei în anul 2021 (ultimul an fiscal încheiat), mai mare cu 63% faţă de anul precedent, şi un profit operaţional (EBITDA) de 4,7 miliarde lei, de asemenea în creştere cu 71% (faţă de anul precedent). Compania contribuie anual către bugetul de stat cu 90% din profitul obţinut.

„Nivelul beneficiilor salariale oferite personalului nou angajat urmează să fie corespunzătoare cu nivelul salarial în branşă, cu contractul colectiv de muncă, precum şi cu nivelul pachetelor de motivare oferite de societăţile multinaţionale cu care Hidroelectrica intră în concurenţă directă. Facem precizarea că toate posturile vor fi scoase la concurs în mod public, pe site-ul societăţii noastre, şi îi invităm pe cei interesaţi şi care - evident, au pregătirea necesară cerinţelor de ocupare a posturilor, să urmărească anunţurile companiei”, a adăugat el.

De asemenea, Hidroelectrica a intrat recent pe piaţa de furnizare de energie electrică, rata de creştere pe acest segment fiind una impresionantă. Practic, într-o perioadă relativ scurtă, compania a ajuns de la circa 800 de locuri de consum pe segmentul casnic în anul 2019, la peste 500.000 la acest moment.
 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii
Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) recomandă atenţie sporită în cazul comenzilor online, precizând că tot mai mulţi utilizatorii sunt supuşi unor tentative de fraudă, prin atragerea lor pe site-uri false.

Cum se explică problemele de sănătate ale unor persoane pe ger. A crescut cu 40% numărul infarcturilor numai într-un spital
Cum se explică problemele de sănătate ale unor persoane pe ger. A crescut cu 40% numărul infarcturilor numai într-un spital

Gerul nu ne slăbește şi pace. În zori, ţara întreagă era ca de sticlă. S-au înregistrat, din nou, -20 de grade dimineaţa în depresiuni, în timp ce la munte, în mod neobișnuit, a fost mult mai cald.  

Accident feroviar pe ruta București Vest – Chiajna. Trenul a lovit un autoturism răsturnat pe linie | FOTO
Accident feroviar pe ruta București Vest – Chiajna. Trenul a lovit un autoturism răsturnat pe linie | FOTO

Un incident feroviar a avut loc marți, la ora 19:00, pe secția de circulație București Vest – Chiajna, provocând blocarea temporară a unui fir de circulație. 

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii
Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii

Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial între UE și SUA, ca urmare a recentelor amenințări din partea președintelui american Donald Trump, au confirmat principalele grupuri politice europalamentare.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.