Un vasluian care trebuia să fie în carantină a mers la păcănele, apoi a blocat traficul, supărat că a pierdut bani

62234063
vremeanoua.ro

Un bărbat în vârstă de 35 de ani din Vaslui a fost amendat, marţi, de poliţişti după ce a încălcat măsura carantinei şi a provocat scandal într-un local din municipiul reşedinţă şi în afara acestuia, blocând ulterior traficul într-o zonă intens circulată.

Bărbatul ar fi pierdut o sumă de bani la jocuri de noroc şi, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a părăsit localul şi s-a aşezat pe o trecere de pietoni, astfel că autovehiculele care tranzitau zona nu au mai putut circula.

"Poliţia municipiului Vaslui a fost sesizată de către gestionarul unui spaţiu comercial cu privire la faptul că un bărbat face scandal în interiorul localului. La faţa locului a fost dirijat un echipaj de ordine publică format din poliţist şi jandarm care a depistat şi identificat prezumtivul făptuitor şi a restabilit ordinea şi liniştea publică. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul de 35 de ani, domiciliat în Vaslui, se afla sub măsura carantinei la domiciliu. Întrucât bărbatul se afla sub influenţa alcoolului, a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui pentru evaluare şi dispunerea măsurilor legale", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Bărbatul a fost amendat cu 1.500 lei pentru trei abateri prevăzute de Legea 61/1991 republicată şi a primit o sancţiune de 2.000 lei pentru o abatere prevăzută de Legea 55/2020.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62234042
Copilul de 12 ani, dispărut în București, a fost găsit. Mesajul transmis de MAI
Poliția Capitalei a anunțat marți că un minor în vârstă de 12 ani s-a pierdut în București, în zona rond Alexandria. Copilul a fost găsit.
62234039
Imagini de la petrecerea tinerilor care au distrus vila de Revelion. Momentul în care au acoperit camerele de supraveghere
Doi cântăreţi de muzică trap, cu milioane de vizualizări pe Youtube, sunt printre tinerii acuzaţi, că au distrus o vilă din Bucureşti, în noaptea de Anul Nou. Unul dintre ei a fost audiat marți.
62234030
Lumânările de la bisericile ce aparțin de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților s-au scumpit cu 50%
Lumânările de la bisericile ce aparțin de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților s-au scumpit în ultima perioadă cu 50%, iar acest lucru a stârnit nemulțumiri în rândul unora dintre enoriași.