Un tânăr din Prahova dormea în timp ce casa i-a luat foc. A fost salvat de țipetele vecinilor

×
Publicitate

Două case și o anexă gospodărească au ars vineri în localitatea Ariceștii Rahtivani, din Prahova.

Incendiul a distrus acoperișurile pe o suprafață de 300 de metri pătrați, iar flăcările amenințau și locuințele învecinate. Cinci mașini de pompieri au fost trimise la fața locului și au reușit să limiteze pagubele.

Proprietarii celor două case care au ars erau la serviciu când au izbucnit flăcările. Doar într-una dintre locuințe era un tânăr de 22 de ani, care dormea. Când au văzut flăcările, vecinii au strigat la el să iasă urgent afară.

Adela Stroe, martor: „Acoperișul cu foc, cu flăcări, am strigat la o vecină, să dea telefon la pompieri. Ardea foarte rău.”

Vera Constantin, martor: „Era o flacără sus, ne-am speriat rău, Doamne, ce o fi luat foc?!”

Una dintre case era recent renovată, iar acum proprietarul va trebui să o ia de la capăt.

Elena Miculescu, mama proprietarului: „De două ori a renovat casa, de abia a terminat de făcut.”

Teodor Miculescu, proprietarul: „(De la ce bănuiți că a luat foc?) De la vecinul.”

Vecinii povestesc că s-au speriat teribil când au văzut flăcările puternice, temându-se că s-ar putea extinde și la locuințele lor, așa că au cerut ajutor la 112. La fața locului s-au mobilizat mai multe autospeciale de la pompieri.

Liviu Pipelea, purtător de cuvânt ISU Prahova: “Incendiul se manifesta la nivelul a două case de locuit și o anexă gospodărească, pe o suprafață de aproximativ 280 de metri pătrați, cu posibilități de propagare la o a treia locuință.”

La fața locului au ajuns și polițiștii criminaliști. Aceștia împreună cu pompierii au deschis o anchetă și urmează să stabilească exact cauzat incendiului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62287728
Pedeapsa primită de studentul care a cumpărat o substanță „armă chimică” de pe dark web pentru a-și ucide unchiul
Un student la Drept și la ASE a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare după ce a cumpărat pe internet, în așa-numitul "dark web" - o substanță letală adusă din SUA.
62273938
O ambulanță a intrat într-un copac: Șoferul și o asistentă au fost răniți
O autospecială de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Botoşani a fost implicată, vineri, într-un accident rutier produs pe raza comunei Cristineşti.
62287714
Un bărbat condamnat la 10 ani de închisoare a încercat să fugă din țară ascuns în portbagaj
Un bărbat dat în urmărire pentru executarea unei pedepse cu închisoarea a fost depistat de polițiștii de frontieră de la P.T.F. Nădlac ascuns în portbagajul unei mașini, încercând să treacă fraudulos granița.