Un șofer de 26 de ani a rănit 4 oameni și a fugit. Ce au aflat polițiștii ulterior, când l-au prins

62265112

Un șofer care a produs un accident de vineri din Târgovişte, soldat cu patru răniţi, a fugit de la locul faptei.

El a fost apoi prins de poliţişti, care au constatat că era băut şi nu avea permis, informează IPJ Dâmboviţa.

Şoferul, în vârstă de 26 de ani, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula în faţă, iar apoi a fost proiectat într-o autoutilitară.

"Acesta ar fi părăsit locul producerii accidentului rutier, fiind identificat de poliţişti. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie cu o valoare peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere", precizează IPJ Dâmboviţa.

accident, targoviste, sofer

Accidentul a avut loc pe strada Laminorului din Târgovişte, iar patru persoane au fost rănite.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62265141
A început distribuirea cardurilor sociale. În prima etapă vor fi 30.000 de beneficiari din 5 județe
Responsabilii au început distribuirea cardurilor sociale. Le vor primi în prima etapă 30 de mii de persoane din 5 județe. Iar în următoarele săptămâni vor fi în total peste 2 miloane și jumătate de beneficiari.
62264804
Firma unui politician local a făcut lucrarea de peste 7 milioane de lei la podul prăbușit în Neamț. Legăturile sale cu statul
Direcția Națională Anticorupție a început o anchetă în cazul podului din Neamț prăbușit în Siret - cu două mașini pe el.
62265126
Incendiul uriaș care a distrus un depozit din Pitești a fost stins. În hală erau peste 500 de tone de substanțe periculoase
Incendiul uriaș care a distrus joi seară un depozit de deșeuri lângă Pitești în apropierea fostului combinat „Arpechim” a fost stins cu greu.