Un român de pe lista „Most wanted” a fost prins în Italia. A comis acte sexuale cu un minor

×
Publicitate

Un român în vârstă de 47 de ani din Cluj-Napoca, care se afla în categoria „Most wanted”, a fost adus în țară în noaptea de 24 spre 25 noiembrie.

Era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor.

Tribunalul Cluj a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 10 ani de închisoare.

Cel în cauză va fi încarcerat, în vederea executării pedepsei.

"Pop Mihai Bogdan, fugarul pedofil, a fost adus astăzi în ţară din Italia. Acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani de închisoare pentru infracţiuni sexuale contra minorilor, iar acum va executa sentinţa într-un penitenciar din România, conform legilor în vigoare. Justiţia s-a făcut până la capăt, iar colegii de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor l-au preluat pe Pop Mihai Bogdan şi, după ce îşi va petrece 21 de zile în carantină la Rahova, îl vor duce la Penitenciarul Gherla unde îşi va ispăşi pedeapsa pentru faptele revoltătoare pe care le-a săvârşit”, anunţă sâmbătă ministrul Justiției Alina Gorghiu.

Gorghiu precizează că este un moment în care se arată că nimeni nu este mai presus de lege şi că toate autorităţile au colaborat eficient pentru a aduce acest individ în faţa justiţiei.

”În calitate de ministră a Justiţiei, subliniez importanţa abordării cu seriozitate a tuturor cazurilor de fugari, indiferent de amploarea lor mediatică. Fiecare individ trebuie să răspundă în faţa legii, iar colaborarea între autorităţi este esenţială pentru asigurarea unui sistem judiciar echitabil şi eficient. Acest caz demonstrează că, în România, justiţia este un pilon solid în lupta împotriva infracţiunilor, inclusiv a celor de o gravitate deosebită”, conchide Alina Gorghiu.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62181467
Șoareci în cămin și probleme la cantină, la Colegiul tehnic Infoel din Bistrița-Năsăud. Elevii ar putea fi relocați
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud a verificat reclamaţiile în legătură cu apariţia unor şoareci în căminul Colegiului Tehnic Infoel din Bistriţa şi probleme cu mâncarea la cantină. Dacă situaţia nu se va remedia, elevii vor fi relocaţi.
62394566
Un suspect a fost reţinut pentru „tentativă de asasinat terorist” împotriva unui fost politician din Spania
Un suspect a fost plasat în arest preventiv pentru "tentativă de asasinat terorist" împotriva unui fost lider spaniol de dreapta şi apoi de extremă dreapta, a anunţat vineri un tribunal din Madrid, relatează AFP.  
62404255
Osemintele unei femei din Buzău au fost găsite în curtea fiului ei. Sora ei o dăduse dispărută
Un bărbat de 50 de ani a fost reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de cadavre şi morminte, după ce în curtea unei gospodării a fost găsit cadavrul unei persoane despre care se presupune a fi o femeie în vârstă de 77 de ani dată dispărută.