Un poştaş ar fi încercat să fure zeci de mii de lei printr-o înscenare

×
Publicitate

Poveste cu dus-întors la Cluj. Un poştaş a alertat poliţia şi le-a spus agenţilor că un individ l-ar fi atacat şi a fugit cu toţi banii de pensii pe care îi avea în geantă: peste 60.000 de lei.

Totul s-a dovedit, însă, o înscenare, iar după ce au aflat adevărul, poliţiştii i-au reţinut pe cei doi pentru 24 de ore, apoi au decis să-i elibereze sub control, judiciar.

Din suma furată, a fost recuperată doar o parte, mai precis 42.000. Banii au fost găsiţi în maşină complicelui poștaşului.

Postas

Lucrătorul Poştei, un bărbat de 40 de ani, le-a povestit poliţiştilor că a vrut să intre într-un bloc să le ducă banii pensionarilor, iar în acel moment un individ i-a pulverizat spray lacrimogen în ochi, i-a luat toţi banii şi a fugit.

Omul a dat, însă, de bănuit atunci când nu le-a putut da niciun detaliu anchetatorilor despre cel care l-a atacat. În cele din urmă, poştaşul a recunoscut că a minţit, şi că a pus la punct povestea cu un prieten, un bărbat de 39 de ani din localitatea Floreşti.

Amândoi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar ulterior magistraţii au decis să fie cercetaţi sub control judiciar.

Cei doi s-au ales cu dosar penal pentru delapidare, complicitate la delapidare şi inducerea în eroare a organelor judiciare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61992445
Ce a pățit preotul care a postat pe Facebook imagini revoltătoare cu elevi

S-au luat primele măsuri în noul scandal care a cutremurat Arhiepiscopia Tomisului. Arhidiaconul care a filmat mai mulți elevi de școală generală în timp ce se schimbau după ora de sport a fost retras de la catedră.

61992432
Studiu: Lâna ne influenţează somnul. Ce au păţit cei care "au ales oaia"

Insomnia poate fi combătută mai uşor dacă purtăm haine făcute din lână atunci când dormim, este rezultatul unui studiu al unui grup de cercetători din Australia, relatează The Independent.

61992375
Un bărbat din Dâmboviţa a fost omorât de animalele pe care le ținea înfometate

Un bărbat de 73 de ani din județul Dâmbovița a avut parte de un sfârșit brutal. Omul a fost găsit fără viață, cu trupul plin de răni, după ce ar fi fost atacat de taurul din gospodărie.

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.