Un pompier din Constanța a snopit în bătaie un salvamar din Costinești

×
Publicitate

Un pompier din Constanța, care figura în concediu medical încă din luna mai, este cercetat disciplinar de superiori, acuzat că a snopit în bătaie un salvamar din Costinești.

Același pompier ar fi fost implicat recent într-un caz similar, în Eforie Nord. Deși este oficial acasă pe caz de boală, salvamarii susțin că pompierul a fost toată vara pe plajă, coordonând serviciul salvamar din Eforie. Luni după amiază, dosarul pompierului a ajuns la procurorii militari.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă noaptea, iar salvamarul bătut susține că atacatorul era băut.

„Șeful salvamarilor din Eforie m-a agresat mi-a băgat mâna în gât, m-a aruncat în birou. Mi-a sucit mâna la spate, mi-a dislocat umărul, aici osul mă doare foarte tare, abia mișc mâna. Mi-a dat cu pumnii în cap m-a amenințat că dacă mai vin la muncă a două zi mă omoară. Era în stare foarte gravă de ebrietate, abia se ținea pe picioare”, a mărturisit victima, Cristian Dulban.

Victima a cerut sprijinul polițiștilor și al medicilor de la ambulanță. Colegii salvamarului bătut susțîn că nu este pentru prima dată când bărbatul acuzat de violente ajunge în față polițiștilor. Anul trecut ar fi lovit un alt salvamar, în Eforie.

„Când bea este este foarte rău, este foarte agresiv, știu foarte bine anul trecut a vrut să-l spânzure pe un coleg de-al nostru. După ce că l-a bătut, pur și simplu fugim de el. Eu nu am mai putut să fiu salvamar în Eforie Nord atâta timp cât este el șef”, a spus martorul incidentului de anul trecut.

„Sunt momente de groază. Din punct de vedere legal, el nu avea ce să caute la acea ora aici. Era ora 4 dimineața, programul nu era deschis era în afara orelor de program, iar el este salvamar în Eforie Nord din punct de vedere organigramic”, a declarat Bogdan Ghimboașa, coordonatorul Serviciu Salvamar Costinești.

În acest moment sunt deschise două anchete. Oficial, atacatorul este pompier la Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Constanța. Din luna mai însă, este în concediu medical, deși martorii susțin că ar fi lucrat toată vara pe plajă.

„La nivelul ISU Dobrogea a fost demarată procedura de cercetare disciplinară prealabilă în scopul stabilirii existenței sau inexistente a unor abateri disciplinare ale subofiterului”, a transmis Ana Maria Stoica, purtătoarea de cuvânt a ISU Constanța.

„Polițiștii constănțeni au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violente, amenințare și distrugere”, a declarat Cristina Gavriloaie, purtătoarea de cuvât a IPJ Constanța.

Bărbatul acuzat nu a putut fi contactat, pentru a-și exprima un punct de vedere. Anchetatorii au anunțat, luni, că dosarul pompierului va ajunge la Parchetul Militar.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Prețul pe care îl plătesc cei care au construit case într-o zonă inundabilă: “La gunoi. Munca de o viață întreagă”

Inundațiile de la Brașov, apărute în urmă unei ploi puternice, ridică o problemă serioasă: cartierul acoperit de ape a fost cândva teren agricol, dar oamenii și-au ridicat case acolo, chiar și în locuri inundabile.

Tânăr care nu credea în COVID și nici nu s-a vaccinat, ajuns la spital în stare gravă: „E mai bine să te vaccinezi”

Un tânăr de 34 de ani, din Timişoara, a ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş”, după ce s-a infectat cu SARS CoV-2 într-o vacanţă în Italia.

Medicii din Mureș au reușit să reatașeze mâna unui bărbat, după ce acesta și-a tăiat-o cu un flex

Un bărbat care înlocuia geamurile la Spitalul Municipal din Sebeș și-a tăiat o mână, după ce a manevrat în mod greșit un flex.

Recomandări
La munte e plin de turiști, dar hotelierii spun că încasările s-au prăbușit și cu 30%. Cum fac românii economie în drumeții

Cei care au ales muntele au găsit o vreme excelentă. Stațiunile, zonele de promenadă și muzeele au fost pline de oameni, dar aglomerația n-a adus și venituri în plus la hoteluri si restaurante. 

Viitură apocaliptică în Nepal: 800 morți, mii de dispăruți. Efort disperat de salvare a 830 de oameni prinși într-un tunel

Bilanțul viiturii catastrofale produse la granița dintre Nepal și China continuă să se agraveze. Până acum au fost recuperate aproape 800 de trupuri neînsuflețite, iar numărul dispăruților trece de 2.500. 

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.