Un pilot a leșinat în timp ce era la manșa unei curse Londra Atena. Decizia surprinzătoare a căpitanului

62166459
Shutterstock

Un pilot a leșinat în cabină în timpul zborului iar căpitanul a decis să întoarcă avionul și a aterizat de urgență, la jumătatea drumului.

Incidentul s-a petrecut în a doua zi de Crăciun, la bordul unei curse British Aiways Londra-Atena. Starea copilotului a fost stabilizată iar medicii au stabilit că incidentul nu are nicio legătură cu virusul COVID-19, arată publicația The Sun.


Avionul decolase de pe aeroportul Heathrow în direcția Atena, într-un zbor de trei ore și jumătate. La un moment dat, copilotul s-a plâns că se simte rău și la scurt timp a leșinat. Avionul ajunsese deasupra Croației, în apropiere de Zagreb, dar căpitanul a decis să nu-și continue cursa către Grecia, deși avea mai puțin de o oră până la destinație.

A întors avionul cu intenția de a se întoarce la Londra, dar a aterizat de urgență, în Elveția, la Zurrich, iar copilotul a fost transportat de urgență la spital. Acesta și-ar fi revenit, dar nu există informații despre ce anume i-ar fi provocat starea de leșin.

Potrivit unei surse din cadrul companiei aeriene, căpitanul a decis la jumătatea drumului să se întoarcă la Londra, pentru ca echipajul avionului să fie schimbat. „Urmau să se întoarcă în aceeși zi de la Atena, dacă nu ar fi fost niciun fel de incidente. Dacă ar fi ajuns la Atena, nu ar mai putut să decoleze, pentru că nu l-ar mai fi avut la bord pe primul ofițer” arată sursa citată.

Un purtător de cuvânt al British Airways a declarat că pasagerii nu au fost nicio clipă în pericol.

Secundul a fost externat după ce medicii i-au făcut analizele de rutină, în timp ce avionul a rămas cinci ore consemnat la sol, pe aeroportul din Zurrich. A decolat apoi înapoi către Atena, unde a ajuns la nouă ore de la plecarea de pe aeroportul din Londra.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62166339
Incendiu violent la un garaj și la un atelier auto din Topoloveni. Nimeni nu a fost rănit
Un incendiu violent a cuprins, luni la amiază, un garaj și un atelier auto din orașul Topoloveni, județul Argeș.
62166142
Un pensionar, lovit pe o stradă din Iași. Cum a reușit agresorul să scape nepedepsit
Individul de 45 de ani care a lovit cu brutalitate, cu piciorul, un pensionar din Iași, rămâne nepedepsit.
62166231
O tânără a fost ucisă de iubit în a doua zi de Crăciun. Ce s-a întâmplat înainte de crimă
Destin tragic pentru o tânără de 21 de ani din localitatea Borcea, judeţul Călăraşi. Fata ar fi fost ucisă chiar de cel cu care tocmai începuse o relaţie.