Pasaj pietonal din Bistrița, refăcut parțial imediat după inaugurare. „Detaliul” de 670.000 de lei de care n-au ținut cont

×
Publicitate

Un pasaj pietonal subteran din Bistrița a devenit subiect de glumă printre localnici.

Abia construită, structura trebuie demontată parțial pentru că cei care s-au ocupat de lucrare au uitat să monteze...scările rulante.

Actualul edil spune că vina este a fostei administrații. Pasajul pietonal face parte dintr-un proiect mai amplu cu fonduri europene.

Lucrările au început în urmă cu trei ani, pe un bulevard central din Bistrița. Anul trecut, pasajul a fost finalizat de către constructor conform planului, dar fosta administrație a modificat proiectul.

A adăugat scările rulante, care au costat 670 mii euro și care acum stau într-un depozit.

Singura soluție pentru a fi integrate în nouă viziune este ca muncitorii să demonteze aproape tot ce au făcut până acum.

Gabriel Lazany primar municipiul Bistrița: ”Vom recepționa lucrările așa cum sunt, urmând ulterior să facem lucrările pentru acele scări rulante, adică să desfacem copertinele acoperitoare, să demontăm plăcile pentru prinderea scărilor rulante, după care, în regie proprie să le reface. Astea sunt lucrurile, știți cum e la noi, azi facem, mâine desfacem”.

Cei care louiesc în zonă spun că pasul pietonal este deja că o epopee fără sfârșit.

B
ărbat: ”Am vrut să spun că lucrează că meșterul Manole, așa s-a lucrat la acest pasaj, ca să demonteze copertinele, o să le demonteze pe banii noștri, din moment ce nu mai pot să intre cu scările rulante pe acolo nu pot pentru că nu au cum să le bage. E de umorul umorului, pe cuvânt dacă nu, cine a mai întâlnit așa ceva în Bistrița”.

Chiar dacă nu are încă scările rulante montate, prin proiectul ambițios pasajul este dotat și cu un lift.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62530838
Protest neautorizat în Piața Constituției, de ziua lui Călin Georgescu: ”Am venit să îl venerăm, să ajungeți președinte”

De ziua lui Călin Georgescu, dar în absența lui, susținătorii fostului candidat au organizat o sărbătoare-manifest. S-au adunat în Piața Constituției, ca să îi cânte la mulți ani și să ceară alegeri corecte.

62530918
Comisia Europeană ne sfătuiește să avem în casă un kit de urgență pentru minimum 72 de ore în caz de criză

Comisia Europeană ne avertizează că până la următoarea criză este doar o chestiune de timp! De aceea, fiecare dintre noi trebuie să fie pregătit cu un kit de urgență pentru minimum 72 de ore.

62530904
O persoană a fost reținută după ce a fost prinsă cu mai mulți saci de plastic în mașină. Ce au descoperit polițiștii. FOTO

O persoană a fost reţinută după ce a fost prinsă în flagrant, în noaptea de marţi spre miercuri, de poliţiştii Capitalei şi cei de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, cu aproximativ 6 kilograme de canabis.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.