Piedone, judecat în Dosarul Colectiv, despre cei care l-au votat: ”Proști, dar mulți!”

Cristian Popescu Piedone
Pro TV

Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone s-a prezentat miercuri la Curtea de Apel Bucureşti pentru a participa la dezbaterile în dosarul ''Colectiv'' în care a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni închisoare.

Înainte de a intra în sala de judectă, Piedone a fost întrebat de jurnaliști cum le răspunde celor care îl critică pentru faptul că vrea să fie din nou primar în București, de această dată în sectorul 5 - chiar dacă a fost deja condamnat în primă instanță.

Nervos, Piedone le-a reproșat jurnaliștilor că nu trebuie să îi numească ”proști” pe cei care l-au votat în 27 septembrie, deși .. nimeni nu a pronunțat acest cuvânt.

”Dreptul de vota este un drept pe care și eu și dumneavoastră și toată lumea astăzi îl avem. Este democrația cea mai pură într-un stat de drept dacă este de drept. Să lăsăm justiția să își spună cuvântul. Cât despre alegători, cei care contestă și au contestat alegerile, le transmit un singur lucru: nu sunt împotriva acelor renumărări de voturi. Probabil că acele voturi anulate care s-au regăsit la mine o să-mi dea încă unul sau două-trei procente în plus. Eu n-am spus nimic, dacă pierdeam, pierdeam. Vocea poporului își spunea cuvântul. Dacă am câștigat, să întrebați oamenii. Și nu-i faceți proști, nu-i faceți inculți și nu spuneți că oamenii nu știu ce fac. Știu ce fac. În afară de dreptatea divină este dreptatea pe care orice politician și cetățean o dorește să o aibe. Am candidat și de astăzi începând din respect pentru dumnevoastră, pentru cetățeni.” - a spus fostul primar al sectorului 4.

În continuare, la fel de nervos, Piedone le-a spus jurnaliștilor că, dacă și-ar da ”microfoanele jos”... ar deveni oameni și ar ști că el a semnat acea autorizație pentru Clubul Colectiv în baza unei legi.

Citește și
Cristian Popescu Piedone
Piedone, condamnat la 8 ani de închisoare în dosarul Colectiv, a câștigat Primăria Sectorului 5

”Și sunt ferm convins că dacă v-ați da microfoanele jos și ați deveni oameni, știți că peste 3500 de primari ai României, la vremea respectivă și cu mine, am semnat în baza unei legi. Am respectat legea și sunt condamnat. Ce s-a întâmplat după Colectiv? Ce s-a întâmplat, oameni buni? S-a schimbat legea?” - a spus Piedone.

Piedone, despre cei care l-au votat acum: Sunt proști, dar mulți, Măria vostră! Mulți! Mulți!

 

În discuția lui Piedone cu presa a intervenit și protestatarul Marian Ceaușescu, care a ținut să-l întrebe pe acesta de ce nu și-a respectat promisiunea făcută în 2015, imediat după tragedia din Colectiv, când a spus că se retrage din viața politică și nu va mai fi primar. Iar Piedone i-a răspuns. În opinia sa, chiar dacă cei care l-au votat sunt numiți de către unii ”proști” ... ”sunt proști, dar mulți”.

”Din simplul fapt că în 5 ani de zile, în România, și asta încercam să vă spun tuturor, nu s-a schimbat absolut nimic. Legea care trebuia schimbată. Nu în fața unei prăvălii, restaurant sau chiar instituții publice să scrie o pancardă pe care intri pe propria răspundere. Pe propria răspundere am eliberat și eu acea declarație a agentului economic în acel local, bar vânzare băuturi alcoolice 80 de locuri la mese.

Sunt nevinovat, oameni buni. Sunt nevinovat, cum nevinovat .. de ce am candidat? Și Dumnezeu mi-a ajutat să ies cu cetățenii, care .. mulți i-ați făcut proști. Sunt proști, dar mulți, Măria vostră! Mulți! Mulți!” - a declarat Piedone.

Asociația Colectiv GTG 3010: ”La 5 ani de la Colectiv, mulțumită justiției, vom comemora cu Piedone primar. Mulțumim statului, politicienilor și justiției.”

 

Miercuri, 30 septembrie 2020, Asociația Colectiv GTG 3010, formată din victime și rude ale persoanelor decedate în incendiul din clubul Colectiv, a transmis un comunicat în care mulțumește, ironic, statului și justiției, pentru că  juns să comemoreze 5 ani de la tragedie cu Piedone într-un nou mandat de primar.

Mesajul complet al victimelor și rudelor celor decedați în Colectiv:

Mâine, 1 Octombrie, vom intra in luna care ne va aminti mereu de Colectiv. Se fac 5 ani de când într-un club situat în centrul capitalei României a izbucnit un incendiu care a ucis 65 de tineri.

5 ani este un prilej bun de comemorare, dar mai ales este un bun prilej de analiză a acțiunilor instituțiilor statului român. Am vrea să aflăm ce a schimbat statul român în acești 5 ani. Am vrea să știm ce s-a schimbat în autorizarea funcționării spațiilor publice. Am vrea să știm cum se construiește acum în România. Am vrea să știm ce a schimbat IGSU în autorizare și control, ce pași a facut in domeniul prevenției.

Am vrea să aflăm ce a construit Ministerul Sănatății? Ar fi trebuit să avem 5 Centre de Mari Arși. Ce avem după 5 ani? Am vrea să știm ce s-a schimbat în 5 ani în spitalele morții noastre. Și am mai vrea să știm de ce după 5 ani nu avem vinovații în pușcărie. La 5 ani de la Colectiv, mulțumită justiției, vom comemora cu Piedone primar. Mulțumim statului, politicienilor și justiției.” 

Un nou termen în procesul Colectiv

 

La primul termen de judecare a apelului, din 18 septembrie 202, Cristian Popescu Piedone nu s-a prezentat la proces, el susținând atunci că se află în izolare

Pe 16 decembrie 2019, Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la 8 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv.

Totodată, cei trei patroni ai clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - au primit câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Daniela Niţă - patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists - a fost condamnată la 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare. În acelaşi dosar, pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise au primit 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani. De asemenea, Cristian Niţă, director al firmei de artificii, a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI, au fost condamnaţi la câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.

Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie, a primit 8 ani de închisoare, Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior - 7 ani, Ramona Sandra Moţoc, referent superior - 3 ani de închisoare cu suspendare. În cazul Ramonei Moţoc, instanţa a dispus prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.

De asemenea, persoanele condamnate au fost obligate să plătească, în solidar cu Primăria Sector 4 şi ISU Bucureşti-Ilfov, daune morale şi materiale de peste 50 de milioane de euro către victimele incendiului din octombrie 2015.

În general, suma medie stabilită de prima instanţă pe care trebuie să o primească fiecare parte civilă este de 250.000 de euro, dar sunt părţi civile care vor încasa 500.000 euro. Cele mai mari sume stabilite ca daune morale şi materiale se ridică la 1.250.000 euro şi 4,2 milioane lei.

De asemenea, inculpaţii, ISU şi Primăria Sectorului 4 trebuie să plătească mai multor spitale din Bucureşti şi din ţară peste 8 milioane lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu persoanele decedate şi rănite.

În motivarea deciziei de condamnare, publicată în martie 2020, judecătorul Mihai Bălănescu de la Tribunalul Bucureşti susţinea că tragedia de la clubul Colectiv este rezultatul unei activităţi infracţionale în lanţ, iar atitudinea inculpaţilor nu rezidă în lipsa unei educaţii juridice, ci în lăcomie, iresponsabilitate şi ignoranţă a legii.

Judecătorul considera că atitudinea unor inculpaţi din acest dosar, de împiedicare a aflării adevărului despre ce s-a întâmplat la Colectiv, "denotă cinism, rea-credinţă şi lipsă de respect" faţă de cei care au murit sau au fost răniţi în incendiu.

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
CTP, despre victoria lui Piedone la Sectorul 5: “A mizat pe cei care cred ca la Colectiv au fost satanisti”
CTP, despre victoria lui Piedone la Sectorul 5: “A mizat pe cei care cred ca la Colectiv au fost satanisti”

CTP, despre victoria lui Piedone la Sectorul 5: “A mizat pe cei care cred ca la Colectiv au fost satanisti”

Piedone, condamnat la 8 ani de închisoare în dosarul Colectiv, a câștigat Primăria Sectorului 5
Piedone, condamnat la 8 ani de închisoare în dosarul Colectiv, a câștigat Primăria Sectorului 5

Cristian Popescu Piedone, condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare în dosarul Colectiv, este câştigător al Primăriei Sectorului 5, după numărarea a 94% din voturi, conform rezultatelor provizorii centralizate de Biroul Electoral Central.

Mesaj pentru politicieni: ”Ce ați făcut în ultimii 5 ani, să nu se întâmple un alt Colectiv?”
Mesaj pentru politicieni: ”Ce ați făcut în ultimii 5 ani, să nu se întâmple un alt Colectiv?”

Președintele Asociației Colectiv GTG 3010, Eugen Iancu, al cărui fiu a murit în urma tragediei din 2015, le-a transmis un mesaj dramatic politicienilor, aflați acum în plină campanie electorală pentru alegerile locale și parlamentare.

Curtea de Apel București începe judecarea apelului în dosarul Colectiv
Curtea de Apel București începe judecarea apelului în dosarul Colectiv

Curtea de Apel Bucureşti începe vineri judecarea apelului în dosarul Colectiv, în care au fost condamnaţi fostul primar al Sect. 4 Cristian Popescu-Piedone, funcţionari, patronii clubului, 2 pompieri, pirotehnişti şi reprezentaţii unei firme de artificii.

Recomandări
Ciolacu n-ar mai vrea o dată premier, iar partidele fug de responsabilitatea Finanțelor. Ce s-a negociat: ”Am mâncat cozonac”
Ciolacu n-ar mai vrea o dată premier, iar partidele fug de responsabilitatea Finanțelor. Ce s-a negociat: ”Am mâncat cozonac”

După nenumărate tensiuni, PSD, PNL și UDMR ar putea ajunge curând la un acord în coaliție. Sâmbătă au purtat noi negocieri la Parlament, pentru a definitiva lista cu ministere.  

Noul Parlament a fost învestit oficial. Motivul ciudat pentru care toți senatorii UDMR au depus de două ori jurământul
Noul Parlament a fost învestit oficial. Motivul ciudat pentru care toți senatorii UDMR au depus de două ori jurământul

Aleșii din actuala legislatură au depus sâmbătă jurământul. Lucrurile s-au complicat puțin în Senat, unde parlamentarii UDMR au fost nevoiți să se întoarcă la pupitru pentru că le-a lipsit un pasaj important din text.

INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”
INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”

Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. După săptămâni în care vocea ei a răsunat în toate etapele show-ului, telespectatorii au decis ca trofeul și premiul în valoare de 100.000 de euro să ajungă la concurenta din echipa lui Tudor Chirilă..