Un inginer român ar fi fost răpit în Libia. MAE a activat celula de criză

×
Publicitate

O grupare înarmată a răpit sâmbătă patru ingineri - trei libieni şi un român - din perimetrul Sharara, care face parte din câmpul petrolifer Murzuk, relatează agenţia de presă Xinhua, care citează o sursă militară.

UPDATE 17.50: Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat sâmbătă că este prioritar să se verifice dacă într-adevăr cetăţeanul român a fost răpit în Libia şi apoi, care dintre grupări îl au „în garda lor", informează Agerpres.

„Pot să vă confirm că Ambasada României în Libia are în atenţie cazul cetăţeanului român. Din dispoziţia pe care am dat-o, a fost activată Celula de criză care, în regim de urgenţă, a demarat în primul rând efectuarea de verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt. Având în vedere specificul operaţiunilor şi situaţia din Libia, procedurile de verificare pot avea o anumită durată. În orice caz, folosesc acest prilej pentru a reitera din partea MAE recomandarea ca tratarea în spaţiul public a acestor elemente privind cazul respectiv să se facă cu toată precauţia, dată fiind situaţia de securitate de pe teritoriul Libiei", a spus Meleşcanu, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV, potrivit agenței române de presă.

El a amintit că pentru Libia a fost instituit, încă din 2015, nivelul maxim de alertă: „Pericol major - Părăsiţi imediat zona sau ţara!".

„Prima noastră prioritate este să verificăm dacă într-adevăr cetăţeanul român a fost răpit. A doua prioritate - care dintre grupările destul de numeroase în Libia îl au în garda lor şi, din acest punct de vedere, relaţiile cu partenerii noştri, cu autorităţile de la Tripoli, cu toate autorităţile din ţările vecine, sunt extrem de importante. Deîndată ce vom avea ştiri vă vom informa, vă vom ţine la curent", a precizat Meleşcanu.

El a subliniat că a efectuat, în urmă cu o lună, o vizită în Libia, unde s-a întâlnit cu ministrul de Externe şi cu principalii responsabili din Tripoli, iar MAE are deschisă „o linie de dialog foarte importantă".

UPDATE 16:00 Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, că a fost activată Celula de criză în cazul cetăţeanului român care a fost răpit în Libia.

MAE informează, într-un comunicat transmis AGERPRES, că Celula de criză "a demarat, în regim de urgenţă, efectuarea unor verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt".

Având în vedere specificul operaţiunilor şi situaţia din Libia, procedurile de verificare pot fi de durată, precizează ministerul român.

Cazul este gestionat prin Ambasada României în Libia, relocată la Tunis, se mai menţionează în comunicatul citat.

MAE reiterează că, pentru Libia, a instituit, încă din anul 2015, nivelul maxim de alertă: "Pericol major - Părăsiţi imediat zona sau ţara!".

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea ca "tratarea în spaţiul public a elementelo
 

"Patru ingineri, printre care un român, au fost răpiţi de pe câmpul petrolifer Sharara în timpul unor lucrări de rutină, în cursul dimineţii", a declarat sursa militară din Ubari, oraş situat la circa 1.100 kilometri sud de capitala Tripoli.

Sursa citată, care a preferat să nu fie identificată din motive de securitate, a declarat că răpirile s-au produs în momentul în care inginerii părăseau zona de cazare din cadrul perimetrului şi se îndreptau spre un alt perimetru mai mic. Maşina lor a fost găsită abandonată la locul răpirii, a adăugat sursa citată.

Agenţia Anadolu relatează că nu se cunoaşte unde au fost duse persoanele răpite şi că nicio grupare nu a revendicat deocamdată acţiunea. Agenţia de presă turcă mai transmite că forţele de securitate au lansat o operaţiune de căutare a răpitorilor şi că vineri doi ingineri libieni au fost răpiţi din acelaşi perimetru, dar au fost eliberaţi în cursul aceleiaşi zile.

Anterior, agenţia de presă EFE a relatat că cel puţin două persoane, una dintre ele fiind un inginer român, au fost răpite sâmbătă de o miliţie libiană într-un atac asupra perimetrului Sharara. Atacul a avut loc la prima oră a dimineţii la unul dintre posturile de control pe unde se face accesul la câmpul petrolifer, unul dintre cele mai importante din sudul Libiei, au explicat pentru EFE sursele citate.

La rândul lor, reprezentanţi ai câmpului petrolifer, citaţi de presa libiană, au declarat că "atacatorii au răpit patru persoane, dar câteva ore mai târziu au eliberat două dintre ele. Una (dintre persoanele răpite) este un inginer român", au menţionat aceştia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Unde a fost surprinsă Georgina înainte să-i fie alături lui CR7 la sărbătorirea titlului: ”M-ai lăsat fără cuvinte”
FOTO Unde a fost surprinsă Georgina înainte să-i fie alături lui CR7 la sărbătorirea titlului: ”M-ai lăsat fără cuvinte”
Citește și...
Accident grav între un tren marfar și o cisternă, ambele cu încărcătură de motorină. Sunt scurgeri de combustibil

Un tren marfar a lovit, vineri, o cisternă, în judeţul Giurgiu. Ambele sunt încărcate cu motorină şi se înregistrează scurgeri de combustibil.

Un camion care transporta piatră s-a răsturnat într-un râu din Bistrița-Năsăud. Șoferul a rămas blocat în cabină

Un bărbat care conducea un camion cu care transporta piatră a fost rănit şi transportat la spital cu un elicopter SMURD, vineri dimineaţă, după ce vehiculul s-a răsturnat, iar încărcătura l-a blocat în cabină, potrivit ISU Bistriţa-Năsăud.

NATO a simulat un atac asupra României și a activat Articolul 5, în cadrul unui exercițiu tactic. Cum ar reacționa Alianța

O termocentrală dezafectată din Comănești, județul Bacău, a fost luată cu asalt de comandouri române și italiene, într-un exercițiu tactic al forțelor pentru operații speciale din NATO.

Recomandări
NATO a simulat un atac asupra României și a activat Articolul 5, în cadrul unui exercițiu tactic. Cum ar reacționa Alianța

O termocentrală dezafectată din Comănești, județul Bacău, a fost luată cu asalt de comandouri române și italiene, într-un exercițiu tactic al forțelor pentru operații speciale din NATO.

Acord între PSD, PNL, USR şi UDMR după consultările cu Nicușor Dan: Noua lege a salarizării va fi gata până la 1 iulie

Administraţia Prezidenţială anunţă, vineri, că, în urma unui proces de mediere, PSD, PNL, USR şi UDMR au semnat un acord prin care se angajează să adopte noua lege a salarizării în sectorul public până la sfârşitul prezentei sesiuni parlamentare.

România negociază la Bruxelles forma finală a PNRR. Mai avem de atras aproximativ 10 miliarde de euro

Vineri au loc la Bruxelles negocieri privind forma finală a PNRR, cu reprezentanții Comisiei Europene. România mai are de atras aproximativ 10 miliarde de euro din program.