Un copac a căzut peste o mașină în care se aflau cinci copii, în Bistriţa-Năsăud. Unul dintre minori acuză dureri

×
Publicitate

O maşină în care se aflau cinci copii a fost lovită, vineri dimineaţa, de un copac doborât de vânt, în localitatea Mureşenii Bârgăului, aflată la poalele Pasului Tihuţa, potrivit datelor transmise de ISU Bistriţa-Năsăud.  

Din primele informaţii, în autoturism se aflau cei cinci copii şi un adult, toţi conştienţi şi cooperanţi, însă unul dintre minori acuză dureri.

Un copac a căzut peste o mașină în care se aflau cinci copii, în Bistriţa-Năsăud. Unul dintre minori acuză dureri

Vântul a făcut ravagii în toată țara

Codul galben de vânt a fost prelungit pentru mai multe zone din țară, unde vântul suflă năpraznic. În Gura Humorului, un cort stradal a fost luat pe sus și a rănit o femeie.

În județul Bistrița-Năsăud, un copac a căzut peste o mașină aflată în mers, în care se afla o familie cu cinci copii.

Vineri dimineață, pompierii militari și un echipaj SMURD au intervenit pe DN17, în Mureșenii Bârgăului, după ce au fost alertați că un copac a căzut peste mașina aflată în mers.

La volan se afla un bărbat de 47 de ani din județul Bacău, iar în mașină erau soția și cinci copii. Trei dintre copii, cu vârste curpinse între 4 și 13 ani, au fost transportați la spital.

Tot din cauza rafalelor puternice de vânt, în Gura Humorului, județul Suceava, un cort electoral a fost luat de vânt și a căzut peste o femeie în vârstă de 82 ani.

Victima a suferit un traumatism sever la cap și a fost transportată la Spitalul Județean din Suceava.

În Sighetu Marmației, tabla unui acoperiș a fost luată pe sus de vijelie. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Codul galben de vânt puternic rămâne în vigoare până la ora 21:00. Zonele vizate rămân Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei și Carpații Orientali.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62437337
150.000 lei și 20 de ani de închisoare, prețul unei vieți de om. Criminalul care și-a decapitat finul, condamnat
20 de ani de închisoare pentru omor prin cruzime. Este sentința primită de un bărbat de 59 de ani din județul Botoșani.
62437327
Incendiu la o fabrică de cherestea în Bacău. Pompierii au avut o intervenție dificilă
Un incendiu a mistuit acoperişul unei fabrici de cherestea din județul Bacău. Flăcările întețite de vântul puternic s-au extins pe o suprafață de 350 de metri pătrați. În plus, au înghițit și două anexe.
62437325
O asistentă va primi salariu cu 10% mai mic, după ce a încurcat doi bebeluși la externare
Apar primele sancțiuni după ce, luna trecută, la Maternitatea din Ploiești două fetițe au fost încurcate la externare.