Un camion încărcat cu 70 de stupi de albine, lovit de un tren. FOTO

×
Publicitate

Un autotren care transporta stupi a fost lovit sâmbătă dimineaţă de un tren, pe raza localităţii Piatra Olt.

 

Pompierii Detașamentului Slatina, cu o autospecială pentru intervenție și descarcerare, un echipaj SMURD, o autospecială pentru descarcerare și o autospecială pentru primă intervenție, au intervenit în această dimineață, la un accident feroviar, produs la trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea Enoșesti.

accident

În accident au fost implicate un tren regio, în care se aflau doi călători și o stupină, în care se afla doar șoferul. În urma evenimentului nu au rezultat victime.

Pentru îndepărtarea stupinei de pe calea ferată, pompierii au acționat cu ajutorul accesoriilor pentru descarcerare și au îndepărtat cei peste 70 de stupi de albine.

În sprijinul pompierilor militari a acționat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Piatra-Olt, cu un buldoexcavator.

accident

Șoferul stupinei, în vârstă de 52 de ani, din Râmnicu Vâlcea, nu prezenta urme de traumă și a refuzat examinarea și transportul la spital.

Circulația rutieră și feroviară a fost reluată după aproximativ patru ore.

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62189450
Circulaţia metroului pe Magistrala 1, îngreunată. Probleme tehnice apărute la un tren

Circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 1 se desfăşoară cu dificultate sâmbătă dimineaţa din cauza unei probleme tehnice apărute la un tren, între staţiile Petrache Poenaru şi Crângaşi, linia 2, informează Metrorex.

62191357
Controale de amploare efectuate de RAR în Capitală. Unele vehicule, încadrate în categoria "risc iminent de accident"

Au fost controale de amploare în noaptea de vineri spre sâmbătă în Capitală. Zeci de mașini și motociclete au fost oprite de polițiști și inspectori de la Registrul Auto Român.

62191354
Copilul de 2 ani din Florești, care a fost dat dispărut, găsit mort în albia Someşului

UPDATE Copilul de doi ani din localitatea Floreşti care a dispărut vineri seara de acasă a fost găsit, sâmbătă dimineaţă, mort, agăţat în albia râului Someş.

Recomandări
Agerpres ilie bolojan alaturi de siegfried muresan
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Mureșan. PNL, USR și UDMR și-au validat listele pentru viitorul Cabinet

PNL a validat în unanimitate, vineri, programul de guvernare prezentat de premierul desemnat Siegfried Mureșan și lista celor șapte miniștri liberali propuși pentru viitorul Executiv, a transmis partidul într-un comunicat.

Vlcsnap 2026 09 25 18h15m22s846
Apartamentele noi, tot mai mici, dar cu mai multe facilități. Fenomenul „Shrinkflation” în imobiliarele din România

Mai puțini metri pătrați utili, dar mai multe facilități. În asta s-a schimbat oferta de locuințe noi.

Vlcsnap 2026 09 25 17h47m35s093
Individul căutat după moartea tinerei aruncate într-un geamantan în Olt era liber după ce își bătuse și violase fosta iubită

Vlad Bălțățeanu, individul căutat în toată Europa după moartea brutală a iubitei sale, a mai fost în atenția autorităților, după ce o fostă parteneră a obținut un ordin de protecție. Dosarul a stat însă pe masa autorităților 4 ani.