Un bătrân din Sângeorz-Băi, prins la volan cu un permis fals de Irlanda. Individul a comis trei infracțiuni

62314638
Profimedia

Un bărbat de 74 de ani din Sângeorz-Băi este acuzat de poliţişti că a condus pe drumurile publice în baza unui permis fals de Irlanda, potrivit buletinului de presă remis, miercuri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Fapta a fost descoperită după ce bărbatul a fost implicat, în data de 3 ianuarie, într-un incident în trafic produs pe drumul naţional 17D, maşina pe care o conducea şi cu care tracta un atelaj fiind acroşată de o autoutilitară.

"La data de 3 ianuarie, poliţiştii din Sângeorz-Băi au intervenit la un accident rutier produs pe drumul naţional 17D, între localităţile Sângeorz-Băi şi Ilva Mică. Din primele date, un bărbat de 74 de ani, din Sângeorz-Băi, în timp ce conducea un autoturism care tracta un atelaj, a fost acroşat de o autoutilitară care era condusă de un bărbat, de 55 de ani, din Ilva Mică. Accidentul nu s-a soldat cu rănirea unor persoane. La faţa locului, bărbatul de 74 de ani a prezentat poliţiştilor un permis emis de autorităţile din Irlanda cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că este fals. Totodată, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că acesta nu deţine permis de conducere corespunzător categoriei de autovehicule din care face parte autovehiculul condus", se arată în comunicatul Poliţiei.

Septuagenarul va fi cercetat penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62304437
Crimă într-un bloc din București. O femeie a fost omorâtă în bătaie

O femeie ar fi fost omorâtă în bătaie de o altă femeie. Martor al crimei, un bărbat, a sunat la 112 și a anunțat agresiunea.

62314637
Un copil de 12 ani a fost rănit grav după ce a aprins o petardă găsită într-un șanț, de Revelion

Un copil de 12 ani din Maramureș a fost grav rănit, la față și la un ochi, după ce a aprins o petardă, în noaptea de Revelion.

62314629
Descoperire revoluționară: Cuțitul inteligent care depistează cancerul uterin în câteva secunde (Foto & Video)

iKnife, un dispozitiv chirurgical capabil „să miroasă tumorile”, poate oferi diagnosticul de cancer uterin în doar câteva secunde. Această reușită revoluționară le va permite multor femei să primească mult mai rapid tratamentul necesar.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD va negocia cu Luca Niculescu. Grindeanu: Partidul Social Democrat este pregătit pentru alegerile anticipate

Conducerea PSD s-a reunit astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Atac armat franta 2
Atac armat într-o școală din Franța. Un adolescent de 14 ani a împușcat directorul și o profesoară. FOTO

Directorul şi o profesoară ai unei şcoli din sudul Franţei, care nu a fost implicată în protestele elevilor, au fost împuşcaţi şi răniţi luni de un adolescent în vârstă de 14 ani, care a tras asupra lor cu o puşcă de vânătoare şi este acum arestat.