Un bătrân din județul Arad a petrecut ore bune într-un șanț, în apă rece. Cum a ajuns acolo

×
Publicitate

Dezorientat și suferind de dureri la picioare, un bătrân din județul Arad a stat câteva ore căzut într-un șanț, unde apa îi ajungea până la brâu.

Bietul om a fost salvat în cele din urmă de acolo, de un polițist și un jandarm, care au chemat apoi și ambulanță.

Cel puțin șase ore a stat în apă rece bărbatul de 73 de ani. Nu a putut ieși singur de acolo și abia târziu, în noapte, cineva i-a auzit strigătele de ajutor. Echipajul venit să îl salveze a avut o misiune destul de dificilă: victima avea prins piciorul sub un bolovan, iar albia pârâului respectiv, înaltă de peste zece metri, era plină de nămol. În plus, bărbatul era și foarte dezorientat.

După aproximativ o jumătate de oră, cei doi salvatori au reușit să îl scoată de acolo. Au chemat și ambulanța, pentru că bătrânul intrase în hipotermie. Cel mai probabil, bărbatul a căzut de pe un pod și cum locul e la marginea localității, nu a fost nimeni în zonă să îl vadă și să cheme ajutoare.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62137414
Un autobuz aflat în trafic în Brașov a fost cuprins de flăcări. Ce a urmat
A fost panică vineri într-un autobuz aflat în trafic, în zona gării din Brașov.
62137412
Argeșenii nu se tem de Covid-19, deși județul are un record de îmbolnăviri. ”Nu ne interesează”
Record negru în județul Argeș, care a raportat vineri 105 noi cazuri de îmbolnăviri Covid, mai mult de o optime din numărul infectărilor înregistrate în întreaga țară.
62135937
Un nou focar de Covid-19 într-o fabrică de componente auto din Brăila. Zeci de persoane, infectate
O fabrică de componente auto din Brăila, unde lucrează peste 3.400 de angajaţi, a devenit focar de COIVID-19, după ce au fost confirmate 15 cazuri în rândul personalului, potrivit informaţiilor furnizate de Instituţia Prefectului.