Un bărbat şi-a atacat soţia cu un cuţit, s-a baricadat în casă şi a amenințat că se sinucide

×
Publicitate

A fost mobilizare generală de forțe în comuna Filipeşti din Bacău, după ce un bărbat şi-a atacat soţia cu un cuţit, iar apoi s-a baricadat în casă şi a amenințat că se va sinucide. Totul după ce amândoi s-au certat teribil.

A fost nevoie și de intervenţia mascaţilor pentru ca scandalul să se încheie. Femeia rănită a ajuns la spital, iar agresorul este după gratii.

Bărbatul de 64 de ani şi soţia lui se certau mereu în ultima vreme, spun vecinii. Acum, femeia de 65 de ani a ieşit din casa plină de sânge şi s-a prăbuşit în curtea unor vecini. A apucat să spună, cu ultimele puteri, că soţul sau înjunghiat-o şi a cerut ajutor.

Un echipaj SMURD a transportat-o la Spitalul de Urgenţă din Bacău, unde medicii au trimis-o direct în sala de operaţie.

Între timp, individul s-a închis în casa ameninţând că se va sinucide.

La faţa locului au venit forţe impresionante de ordine care au încercat mai întâi să negocieze cu agresorul.

 

Toată operaţiunea a durat mai bine de 3 ore şi într-un final poliţiştii de la operaţiuni speciale au intrat peste el în casă ca să îl captureze.

Cei 2 au împreună 3 copii mari, care sunt la casele lor. Niciunul dintre ei nu a putut să spună din ce cauză părinţii lor ajung mereu la scandal. Chiar dacă locuiau în aceeaşi casă, soţii trăiau în camere separate.

Bărbatul a fost arestat şi este acum cercetat pentru tentativa de omor.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61978777
Tânăr care a dispărut în mare, căutat de salvamari și cu un elicopter SMURD
Alertă pe litoral unde, vineri după amiaza, salvamarii din Eforie Nord caută un bărbat de 29 de ani care a dispărut în jurul orei 15, în dreptul plajei din zona complexului Steaua de Mare.
61696280
Un bărbat de 90 de ani și-a incendiat casa, după ce s-a certat cu fiul
Un bărbat de 90 de ani, din comuna Icuşeşti, şi-a incendiat, vineri, gospodăria după ce s-a certat cu fiul său în vârstă de 62 ani.
61978764
Traficul rutier din Capitală a fost deviat, ca urmare a protestului din Piața Victoriei
Traficul rutier a fost deviat, vineri după-amiază, pe Şoseaua Kiseleff către Piaţa Victoriei, de la intersecţia cu Arhitect Ion Mincu, ca urmare a protestului din faţa Guvernului.