Un bărbat s-a baricadat în casa fostei iubite și amenință că se aruncă, în Chitila. Individul a agresat-o

62433650
Shutterstock

Un bărbat de 39 de ani a încălcat, joi, ordinul de protecţie emis de instanţă în favoarea fostei sale iubite, în vârstă de 23 de ani, şi a mers la locuinţa acesteia din Chitila, judeţul Ilfov, unde a agresat-o.

Ulterior, el s-a baricadat în imobil şi ameninţă că se aruncă de la etaj. Intervenţia poliţiştilor şi a negociatorilor este în desfăşurare.

Potrivit IPJ Ilfov, poliţiştii oraşului Chitila au fost sesizaţi, joi dimineaţă, de către o femeie, în vârstă de 23 de ani, cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, în timp ce se afla la domiciliu, fostul concubin, un bărbat de 39 de ani, a încălcat ordinul de protecţie emis de către Judecătoria Buftea şi a mers la domiciliul ei, iar ulterior ar fi agresat-o fizic.

Acolo au ajuns poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Chitila, împreună cu poliţiştii Serviciului Acţiuni Speciale Ilfov, pompierii militari din cadrul ISUBIF, echipaje medicale, precum şi 4 negociatori din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov şi SIAS-IGPR.

”Din primele informaţii rezultă că bărbatul refuză să iasă din imobilul persoanei vătămate, baricadându-se în locuinţă şi ameninţând că se aruncă de la etaj, în cazul în care forţele de ordine intervin. Persoana vătămată nu se află în imobil. La acest moment forţele de ordine desfăşoară activităţi specifice unor astfel de cazuri”, a transmis sursa citată.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
O tânără din București a fost jefuită de un bărbat cunoscut online care a folosit metoda „Fifty Shades of Grey”

O tânără de 28 de ani, din București, a anunțat poliția pe 13 ianuarie că un bărbat cunoscut online, în decembrie, i-a furat mai multe bunuri din casă. Miercuri, ofițerii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară.

Agent de la Poliţia Rutieră Prahova, prins în flagrant primind mită. El a fost plasat în arest la domiciliu

Un agent de poliţie din Prahova, care activa în cadrul formaţiunii rutiere, a fost prins în flagrant primind suma de 700 de lei mită.

 

Percheziții în județul Timiș. Oamenii legii au găsit mai mulți saci cu țigări în mașinile unor suspecți

Mai multe percheziţii au avut loc în zori, în judeţul Timiş. Trupele speciale au căutat traficanţi de ţigări, care au aprovizionat piaţa din vestul ţării cu tutun adus ilegal, din Serbia.

Recomandări
Cine l-ar fi coordonat din Rusia pe columbianul trimis să execute un atac în România. I-a trimis o hartă cu obiective marcate

Columbianul capturat de ofițerii de la Combaterea Crimei Organizate, chiar înainte să provoace incendii devastatoare lângă București, a fost recrutat de un profesor cubanez de dansuri latino, stabilit în Federația Rusă.

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.