Un bărbat din Olt a fost reținut, după ce și-a bătut cu pumnii și picioarele soția. Cine a alertat autoritățile

62304113
Shutterstock

Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Olt, pentru 24 de ore, după ce şi-a agresat soţia. Victima a fost lovită cu pumnii şi picioarele în zona capului, iar fapta s-a petrecut în locuinţa celor doi soţi.

 

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt au anunţat că poliţiştii au reţinut, în noaptea de luni spre marţi, un bărbat cercetat pentru violenţă în familie.

Astfel, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Bobiceşti au fost sesizaţi, luni seara, prin apel 112, de către un bărbat din comuna Milcov, cu privire la faptul că fiica sa vitregă a fost agresată de către soţul acesteia, în timp ce se afla la domiciliul comun din localitatea Găvăneşti.

„Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că, la data de 19 octombrie, o tânără de 33 de ani, din comuna Găvăneşti, în timp ce se afla la domiciliul său, ar fi fost lovită cu pumnii, picioarele şi un corp contondent, confecţionat din cauciuc, în zona capului şi a corpului, de către soţul acesteia, în vârstă de 48 de ani, din aceeaşi localitate”, au declarat poliţiştii.

Ei au deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie, iar împotriva bărbatului au emis un ordin de protecţie provizoriu, pentru cinci zile.

De asemenea, în noaptea de luni spre marţi, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62489676
CFR Călători trece la ora de iarnă. Mersul trenurilor nu va fi afectat

Compania CFR Călători a anunțat că începând de duminică, 27 octombrie 2024, va trece la ora de iarnă, astfel că ora 4:00 va fi ora 3:00. Mersul trenurilor nu va fi afectat.

 

62492341
Ce a scos un bărbat din mașină, pe o plajă din Constanța. A fost amendat cu 30.000 de lei. FOTO

O persoană care a aruncat deşeuri provenite din lucrări de construcţii pe plaja din municipiul Constanţa a fost amendată cu 30.000 de lei şi autoturismul folosit la săvârşirea faptei, confiscat, a informat marţi administraţia locală.

62492342
O femeie din Republica Moldova i-a pus la zid pe rusofili. Tudor Chirilă, impresionat: „Cel mai bun monolog de anul ǎsta!”

Grație unui discurs în care îi critică pe cei care se opun președintei Maia Sandu și parcursului european al Republicii Moldova, o basarabeancă a devenit celebră pe rețele de socializare.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.