Un bărbat din Brașov a lovit 12 mașini parcate, după ce s-ar fi certat cu iubita lui. Era băut și avea carnetul suspendat

×
Publicitate

Dezastru pe o stradă din Brașov. În urma unor manevre haotice, un șofer de 31 de ani a lovit 12 mașini. Dezastrul putea avea urmări și mai grave, dacă nu interveneau trecătorii.

Individul este cercetat penal pentru că, spun polițiștii, avea carnetul suspendat și o alcoolemie de 2,2 la mie.

Scenele parcă desprinse dintr-un film s-au petrecut pe o stradă din cartierul braşovean Noua. Şoferul a lovit mai întâi, șapte vehicule parcate. A oprit pentru câteva clipe, dar când a văzut că se strâng tot mai mulți martori, a pornit din nou.

A urmat o altă serie de tamponări, până când trecătorii au intervenit şi au reușit să-l oprească și să-l scoată cu forța de la volan. Tânărul era însoţit de o femeie și este posibil ca o ceartă să îi fi provocat accesul de furie. Martorii spun că nu părea că își dă seama de gravitatea faptelor sale.

Bărbatul s-a luptat şi cu echipajul de pe ambulanţă şi a rupt gulerul cervical pe care medicii încercau să i-l pună. În urma sa, la faţa locului a rămas un adevărat dezastru.

Poliţiştii spun că nu au putut să-l testeze pe şoferul recalcitrant, pentru alcool şi stupefiante şi au fost nevoiţi să îl interneze la spitalul de psihiatrie din Braşov. Abia la spital i-au fost recoltate probe biologice.

Agenţii l-au verificat şi în baza de date şi au constatat că avea permisul de conducere suspendat. Surse din Poliţie spun că individul ar fi fiul unui cunoscut om de afaceri şi nu s-ar afla la primul gest nebunesc din viaţa sa. Deocamdată, valoarea pagubelor nu a fost stabilită.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62175464
Andreea Moldovan a fost așteptată cu flori la spital, după ce a fost demisă de Cîțu
Fostul secretar de stat de la Ministerul Sănătăţii, Andreea Moldovan, a fost aşteptată cu flori la Spitalul de Boli Infecţioase din Braşov, după ce a fost dată afară din Guvern de premierul Florin Cîțu.
62184862
Unde-i lege, nu-i tocmeală. Ce se întâmplă cu doi braconieri prinși în flagrant de jandarmi
Doi bărbați din Arad, care pescuiau ilegal, au fost prinși în flagrant de jandarmi.
62184861
Accident grav cu o tânără de 20 de ani, care s-a izbit de un camion: ”Am impresia că mânca”
O șoferiță de 20 de ani a ajuns cu mașina sub un camion, pe Drumul European 60, la ieșirea din Târgu Mureș.