Un bărbat din Bihor s-a dus peste primar cu un mort în coșciug să îl îngroape. Cine era persoana decedată | FOTO

62428080

Viorel Paşca, cunoscut şi ca Bunul Samaritean, i-a dus primarului din Tinca, Teodor Coste, un sărman decedat pentru a fi înmormântat pe banii localităţii.

 

Gestul este o formă de protest faţă de taxele locale stabilite de administraţia locală pentru adăposturile sale din comună. 

Viorel Paşca găzduieşte şi îngrijeşte peste 400 de sărmani, în case din comunele bihorene Tinca, Ceica şi Holod.

Primarul comunei Teodor Coste a declarat vineri, pentru Agerpres, că Viorel Paşca, deşi face un lucru bun cu cei peste 400 de sărmani pe care îi îngrijeşte, ar trebui să se autorizeze ca azil sau centru social şi astfel ar fi scutit de taxele care îl supără atât de tare încât plimbă mortul prin comună.

Citește și
Al treilea suspect în cazul uciderii omului de afaceri sibian, depistat în Indonezia, va fi adus în țară
Al treilea suspect în cazul uciderii omului de afaceri sibian, depistat în Indonezia, va fi adus în țară

mort bihor

De cealaltă parte, Viorel Paşca a declarat, pentru Agerpres, că el este o persoană fizică, un simplu om ca oricare, nu centru, nu azil, deşi găzduieşte oameni amărâţi, în stare foarte gravă, pe care autorităţile statului îi trimite la el din toată ţara.

Şi dacă aceştia mor, fiind persoane fără venituri, fără familie, primăria este obligată conform legii să îi înmormânteze, a spus Viorel Paşca, el precizând că este pentru prima dată când a solicitat acest lucru administraţiei locale, după ce a înmormântat 900 de sărmani.

„Dumnealui deţine în Tinca cinci locaţii case nerezidenţiale. Conform evaluării făcute, hotărârii CL şi Codului fiscal i se aplică o taxă de 0,86%. Dumnealui nu acceptă valorile astea. Eh, de aici vin alte lucruri. Vine cu forţa să îmi aducă la primărie un om decedat, să-l plimbe ca pe-o mireasă prin comună. L-am dus acum la capela mortuară şi mâine la ora 9,00 îl înmormântăm. Dar mie şi nouă, Consiliului Local, nu ne convine să ne aducă oameni din toată ţara să-i înmormântăm noi. Dacă el îşi ia angajamentul să facă un lucru bun, să-l ducă până la capăt. Iar în situaţia când un cetăţean al comunei nu are bani să înmormânteze o persoană decedată, face o cerere la Consiliul Local prin care solicită un ajutor şi noi îl aprobăm, în 90% din cazuri", a declarat vineri primarul comunei Tinca.

Edilul Teodor Coste a a subliniat că Viorel Paşca, „Bunul Samaritean" cum i se spune, ar trebui să îşi autorizeze activitatea.

„Să vină la Consiliul Local cu o cerere şi e scutit de toate taxele. Dar el nu vrea autorizare. Dumnealui e agent electoral acuma. I-am spus: 'Du-te, domnule, îngroapă-l cum i-ai îngropat şi pe ceilalţi şi dacă nu reuşeşti, nu ai bani, fă o solicitare la Consiliul Local. Dar nu vii acum cu mortul prin comună şi strigi după mine şi fără să mă pregăteşti, mă aştepţi cu trei televiziuni ca să mă denigrezi'. Repet: are cinci construcţii, s-a făcut o evaluare de către expert şi la evaluarea asta noi îi aplicăm 0,86% taxa de impozitare. El nu-i de acord să plătească şi acum o întoarce. Nu mai spun că dumnealui a mai construit acolo fără autorizaţie şi suprafeţele s-au mărit", a precizat primarul.

Potrivit calculelor făcute de primărie, suma de plătit se ridică la circa 5.000 de lei pe o casă. „Eu ce pot să fac? Am persoană autorizată la taxe şi impozite, am jurist la primărie, am contabilă care răspunde de problemele astea. Nu pot să le dau eu ordine după cum vrea dumnealui. Aşa au ieşit calculele. Să se autorizeze şi, fiind autorizat, scapă de toate taxele astea. Eu nu mai intru în alte discuţii. Să-l caute statul român de autorizaţii şi avize şi de toate", a conchis primarul.

„Mă doare în cot de politică”

Viorel Paşca a declarat vineri că el va plăti, luni, impozitul pe cele cinci case ridicate din donaţii şi care adăpostesc, în Tinca, 160 de sărmani, dar că a vrut să-i dea o lecţie primarului despre cum trebuie respectată legea. Acesta a subliniat că nu se fereşte de plata taxelor, însă nu e de acord cu valoarea stabilită de peste 5.000 de lei pe o casă.

„Pe mine mă doare în cot de politică, nu am treabă cu asta. Mă acuză pe nedrept. Ce să autorizez? Eu sunt un simplu om, i-am lăsat pe oamenii ăştia să stea la mine în casă, nu sunt centru, nu sunt azil. Este legal să îţi stabileşti domiciliul unde vrei. Oamenii aceştia nu au unde să locuiască, nu au familie sau sunt abandonaţi, cazuri sociale grave, care nu au nimic. Sunt trimişi de statul român la mine pentru că eu m-am oferit să le dau locuinţă în case. Aceşti oameni au reşedinţa sau flotantul în Tinca pe casele acestea, ceea ce este legal (...) Acuma nu-i de acord să vină oameni din toată ţara aici. Dar a fost de acord când oamenii aceştia l-au votat? Atunci nu mai erau aduşi din toată ţara. Şi apoi nu e ilegal să se mute din Constanţa în Tinca. E dreptul la liberă circulaţie", a declarat Viorel Paşca.

El a ţinut să sublinieze că anul trecut când s-au făcut controale în urma scandalului cu azilele, el nu a primit nicio amendă, fiind chiar şi lăudat de către autorităţi pentru condiţiile oferite oamenilor pe care îi găzduieşte.

În timp, cu ajutor din donaţii sau chiar case dăruite de alţii, numărul persoanelor găzduite de Viorel Paşca a tot crescut, astfel încât a ajuns la aproape 400 în locuinţele din Inceşti (comuna Ceica), Dumbrava (comuna Holod) şi Tinca. Aici primesc gratuit adăpost, hrană, medicamente şi îngrijire.

Câți oameni ajută „Bunul Samaritean”

Din anul 2006 şi până acum, Viorel Paşca a îngrijit aproape 3.000 de români loviţi de soartă.. Vin sau sunt aduşi săptămânal 5 - 8 bolnavi, cei mai mulţi în stare foarte gravă. Până acum, în jur de 900 au fost înmormântaţi în cimitirul din satul Dumbrava (comuna Holod), cea mai parte din ei pe banii adunaţi din donaţii.

Întrebat de AGERPRES dacă are fonduri să se îngrijească de aceşti oameni, Viorel Paşca a ţinut să mulţumească românilor cu suflet mare, de la care se adună sumele necesare.

Viorel Paşca a mai organizat un protest similar şi în anul 2017, când a dus pe targă patru oameni suferinzi la sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, pentru că funcţionarii refuzau să îi elibereze direct Bunului Samaritean adeverinţele de asigurat ale acestora.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Al treilea suspect în cazul uciderii omului de afaceri sibian, depistat în Indonezia, va fi adus în țară
Al treilea suspect în cazul uciderii omului de afaceri sibian, depistat în Indonezia, va fi adus în țară

Al treilea suspect în cazul uciderii omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, Costinel-Cosmin Zuleam, depistat în Indonezia, este adus miercuri în țară. 

Preşedintele AEP: Aş vrea să nu mai avem cabine de vot cu perdeluţe, să avem urne transparente
Preşedintele AEP: Aş vrea să nu mai avem cabine de vot cu perdeluţe, să avem urne transparente

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, anunță că își dorește realizarea unei logistici electorale unitare, care implică același tip de cabine de vot, de urne și același mod de amenajare a secțiilor de votare. 

Un bărbat din Botoșani a fost reținut după ce și-a bătut copiii în vârstă de 2 și 4 ani
Un bărbat din Botoșani a fost reținut după ce și-a bătut copiii în vârstă de 2 și 4 ani

 Doi copii, de doi şi patru ani, din localitatea Cristineşti au fost bătuţi de tatăl lor, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani.

Recomandări
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos
LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos

Toate privirile sunt astăzi îndreptate spre Davos, unde președintele SUA Donald Trump va ține un discurs, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos
„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos

Discursul premierului Canadei, Mark Carney, la Forumul din 2026 de la Davos a provocat aplauze prelungite, notează BBN Bloomberg, care a făcut și o trecere în revistă a modului în care a fost receptat în media internațională acest discurs.