Un bărbat din Alba condamnat la 8 ani pentru viol asupra propriului copil a fost achitat după ce a formulat apel

62422392

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia l-a achitat luni pe un bărbat condamnat în primă instanţă la 8 ani de închisoare pentru viol, persoana vătămată în cauză fiind copilul său, în prezent în vârstă de 8 ani.

Potrivit soluţiei pe scurt publicată, luni, pe portalul CA Alba Iulia, instanţa a admis apelul formulat de inculpat şi a respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia şi persoana vătămată, prin reprezentant legal, împotriva sentinţei penale pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în mai 2024.

"Desfiinţează în integralitate sentinţa penală atacată şi procedând la o nouă soluţionare a cauzei: (...) achită pe inculpatul (..) sub aspectul săvârşirii infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată - de viol, (...), întrucât fapta nu există", se menţionează în soluţie.

La instanţa de fond, Judecătoria Alba Iulia, bărbatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

Agent principal al Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte Alba, bărbatul a fost arestat preventiv în martie 2022 de Judecătoria Alba Iulia, el fiind acuzat că şi-ar fi violat fiul.

Conform unui comunicat transmis presei la vremea respectivă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în cursul anului 2021, inculpatul, "profitând" de vârsta fiului său, de 5 ani la data faptelor, "în mod repetat, a întreţinut raporturi sexuale orale (l-a pus pe minor să exercite astfel de raporturi sexuale asupra sa, respectiv a exercitat acte sexuale orale asupra minorului)".

Aceeaşi sursă arăta că faptele ar fi avut loc într-o cameră a locuinţei familiei din Alba Iulia, unde se închideau sub pretextul că joacă un joc intitulat "Închisoarea".

"În aceeaşi împrejurare în care aveau loc raporturile sexuale orale, inculpatul îi arăta fiului său minor, utilizând telefonul mobil, poze în care apăreau persoane de sex masculin dezbrăcate şi în care îşi expuneau organele sexuale", au susţinut procurorii.

Agentul avea o vechime la locul de muncă de peste 15 ani.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62478322
Descinderi la INML. Membrii unei comisii ar fi favorizat un medic acuzat de malpraxis

Poliţiştii din Dâmboviţa au făcut, luni, percheziţii în Capitală, la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML), într-un dosar în care anchetatorii suspectează că membrii unei comisii au favorizat un medic acuzat de malpraxis.

62081792
Un elev de 15 din București a ajuns în comă alcoolică la spital. A fost găsit în stare de inconștiență în toaleta școlii

Un elev în vârstă de 15 ani din București a fost găsit inconștient într-o toaletă din incinta Școlii Sf. Maria, alături de o sticlă de alcool.

62513724
Teroriștii Hamas cer oricui are o armă, oriunde în lume, să ucidă pentru Gaza. ”Fiecare să iasă din tăcerea sa”

Hamas îndeamnă pe "oricine poate să folosească o armă" să lupte, indiferent unde, împotriva planului preşedintelui american Donald Trump de a expulza locuitorii din Fâşia Gaza şi de a prelua controlul asupra teritoriului palestinian.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.