Un bărbat beat și fără permis a fost prins conducând un tractor în Vaslui. Utilajul agricol nu avea numere de înmatriculare

62392146

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost reţinut de poliţişti după ce a condus în stare avansată de ebrietate şi fără a deţine permis un tractor neînmatri.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, incidentul a avut loc pe un drum sătesc din localitatea Hălăreşti.

"Conducătorul tractorului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1.05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Municipal de Urgenţă Bârlad, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Procedând la efectuarea de verificări, poliţiştii au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În baza probatoriului administrat, poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Iana l-au reţinut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore.

Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unei măsuri preventive", precizează un comunicat de presă transmis, marţi, de IPJ Vaslui.

Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a bărbatului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62346407
Mită de 20.000 de euro la Spitalul Judeţean Craiova. Un brancardier primise banii pentru a interveni la medici și funcţionari
Un brancardier de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova a primit aproape 20.000 de euro pentru a interveni pe lângă medici şi/sau funcţionari cu atribuţii manageriale din cadrul unor unităţi spitaliceşti din judeţul Dolj.
62400454
Mărturiile dureroase ale mamei din Satu Mare care a obținut ordin de protecție împotriva fiului ei. „M-a lovit, m-a aruncat”
Ajunsă la capătul puterilor, o femeie din Satu Mare a obținut în instanță ordin de protecție împotriva fiului ei în vârstă de 17 ani.
62400439
Cei 3 indivizi care au torturat și au jefuit un om de afaceri din Sibiu, de negăsit. Ce au surprins camerele de supraveghere
Anchetatorii din Sibiu nu i-au identificat, deocamdată, pe cei trei bărbați care au torturat și au jefuit un om de afaceri, după ce au intrat peste el în casă.