Un bărbat a murit după ce tractorul în care se deplasa s-a răsturnat, în Dâmbovița. Alte trei persoane sunt evaluate medical

62565714

Un bărbat a murit şi alte trei persoane sunt evaluate medical după ce un tractor s-a răsturnat, joi, în localitatea dâmboviţeană Malu cu Flori, informează ISU Dâmboviţa.

La data de 7 august, în jurul orei 18:20, polițiștii Biroului Rutier au fost alertați cu privire la un accident rutier produs în localitatea Malu cu Flori.

Din primele cercetări, a reieșit că o femeie de 78 de ani, din comuna Malu cu Flori, conducea un tractor care tracta o remorcă neînregistrată în circulație, pe strada Crăițelor. La un moment dat, aceasta ar fi pierdut controlul direcției și s-a răsturnat într-un șanț.

„În jurul orei 18:23 am fost solicitaţi să intervenim în localitatea Malu cu Flori, unde, potrivit apelului primit prin SNUAU 112, un tractor s-a răsturnat. La faţa locului intervin echipaje de la Garda de Intervenţie Voineşti cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi un echipaj SMURD, precum şi un echipaj de descarcerare grea din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgovişte", precizează ISU Dâmboviţa.

La fața locului intervin echipaje de la Garda de Intervenție Voinești cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, precum și un echipaj de descarcerare grea din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgoviște.
 
În sprijin se deplasează un elicopter SMURD și echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița cu două ambulanțe de tip B și una de tip C.

Din păcate, în urma accidentului, un bărbat de 58 de ani, aflat în remorcă, a decedat. Șoferița și alte două femei, de 52 și 63 de ani, de asemenea în remorcă, au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate împrejurările producerii accidentului.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62565707
Incendiu puternic în Mamaia. Arde clădirea fostului club Bellagio. VIDEO
Un incendiu de proporţii a izbucnit, joi, într-o clădire dezafectată din Mamaia în care a funcţionat fostul club Bellagio.
62565665
Sate întregi se umplu brusc cu oameni, timp de o lună. „Nu mă plictisesc, chiar dacă nu fac nimic”
Satele din Ardeal se animă în această perioadă pentru că mii de sași, plecați de zeci de ani din țară, se întorc acasă.
62565642
Oradea vrea să devină primul oraș „prietenos cu animalele”. Locurile publice vor permite accesul câinilor, dacă au atestat
Oradea se pregătește să devină primul oraș prietenos cu animalele. Asta înseamnă că rezidenții, dar și vizitatorii, vor avea acces mai ușor cu animalele de companie în cafenele, mall-uri, spații comerciale sau restaurante.