Incident sângeros la o nuntă din Bragadiru. Un bărbat a fost înjunghiat în fața restaurantului unde avea loc petrecerea

×
Publicitate

Incident sângeros, duminică noapte, la o nuntă în Bragadiru, județul Ilfov. Un invitat de aproximativ 45 de ani a fost înjunghiat în fața restaurantului unde avea loc petrecerea, iar agresorul este de negăsit.

Patronul localului susține că suspectul nu s-ar număra printre cei care au luat parte la eveniment.

Alarma s-a dat în jurul orei 22, când nuntașii au descoperit că bărbatul zăcea aproape fără suflare în apropierea localului.

Surse din poliție spun că invitatul venise la petrecere cu fratele și cumnata lui, dar nimeni nu știe exact cu cine s-ar fi certat și care ar fi fost motivul disputei.

Echipajele de salvare sosite la fața locului au reușit să îl stabilizeze pe rănit, care a fost transportat apoi la spital.

Polițiștii au luat probe și încearcă să îi dea acum de urmă agresorului. În ciuda episodului nefericit, nuntașii au continuat petrecerea.

Doru Costea, patron restaurant: „Nu am aflat pur și simplu nimic, decât că două persoane se ceartă afară și când am ieșit afară, una dintre persoane era căzută și înjunghiată. Cealaltă persoană nu știu cine este, nu am văzut-o, nu o cunoaștem. Cel căzut era de la eveniment, dar în restaurant nu s-a întâmplat nicio discuție, nicio ceartă. Agresorul nu-i de aici, nu știm de ce s-au certat și ce s-a întâmplat”.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62351886
Accident grav în Mureș. Șase persoane sunt rănite, două fiind în stare gravă
Şase persoane au fost rănite, duminică după amiază, într-un accident rutier produs în judeţul Mureş, unde două autoturisme s-au ciocnit frontal.
62351887
România reacționează oficial, după mesajele președintei Ungariei, Novak Katalin, transmise din țara noastră
Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că l-a contactat pe ambasadorul Ungariei la Bucureşti după ce, în cadrul vizitei private a preşedintei Novak Katalin în ţara noastră, "au fost lansate mesaje publice neadecvate".
62351885
Un șofer din Mureș este cercetat pentru ultraj, după ce a lovit cu mașina un polițist care îl oprise în trafic
Poliţiştii din Mureş au deschis dosar penal pe numele unui şofer care, oprit în trafic fiind, a refuzat să coboare geamul maşinii pentru a discuta cu poliţiştii şi a făcut o manevră bruscă de mers înapoi, lovind un poliţist.