Un bărbat a fost atacat de o ursoaică la o partidă de vânătoare, în Mureș. „L-a lăsat întins lat la pământ”

×
Publicitate

Incident grav, sâmbătă, la o partidă de vânătoare, în Mureș. Un bărbat a fost rănit de o ursoaică speriată, probabil de zgomotele gonacilor care urmăreau de fapt vulpi și mistreți.  

Animalul l-a tras pe pădurar într-un tufiși l-a rănit la față și brațe. Colegii lui au auzit lătratul câinilor și i-au sărit imediat în ajutor, moment în care au fost atacați și ei. Oamenii au tras mai multe focuri de avertisment, iar sălbăticiunea a dispărut în pădure.

Incidentul s-a petrecut în apropierea localității Țopa, la câțiva kilometri de Sighișoara. Bărbatul de 39 de ani, paznic de vânătoare, a ieșit cu mai mulți colegi la o goană de mistreți și vulpi. Era o acțiune autorizată.

Într-o zonă cu lăstăriș, agentul silvic a fost atacat, brusc, de ursoaică. Animalul l-a tras într-un tufiș, iar colegii lui l-au găsit plin de sânge și cu răni la față și brațe.

Martor: „L-a rupt ursul. Pe aici, la umăr, l-a mușcat!"

Omul, dar și mai mulți câini de vânătoare, au încercat să lupte cu ursoaica speriată, dar și animalele au fost rănite.

Ioan Mureșan, martor: „Am auzit că latră câinii foarte tare, am auzit cum mormăia ursul. Vânătorul venea de sus, ursul a ieșit în fața lui, după aia a venit pe noi să ne atace. Câinii sunt răniți, unul este mort. Ce să faci în fața ursului?"

Specialiștii spun că, de fapt, ursoaica a fost speriată de zgomotul făcut de gonaci și de câini.

Nicolae Cizmaș, director asociație de vânătoare: Cel mai probabil o ursoaică care posibil să aibă bârlogul și puii în acel loc, pentru că altfel nu se explică faptul că a atacat așa, imprevizibil, fără să fie deranjată. L-a lăsat întins lat la pământ”.

Vânătorii au tras mai multe focuri de avertisment și au chemat imediat ajutoare. Paznicul a fost transportat cu un elicopter SMURD la spital.

Nicolae Sovrea, primarul localității Țopa: „I-a atacat direct  umerii, mușchii de la umeri și o zgârietură profundă la față. Norocul paznicului de vânătoare a fost că au intervenit și câinii”.

Nu este clar, deocamdată, dacă ursoaica are bârlogul în zonă. Localnicii spun că au mai văzut, de curând, un exemplar cu pui.

Localnică: „Pe dig vin, aici, la Târnavă este o ursoaică cu doi pui."

Bărbatul de 39 de ani a fost transferat la secția de chirurgie plastică a Spitalului Județean din Târgu Mureș.

Constantin Sapatoru, medic primar SMURD: „Multiple plăgi mușcate contuze, în special la nivelul feței. S-au făcut investigațiile necesare pentru a exclude leziuni care să-i pună viața în pericol. Sunt mai multe plăgi dispuse pe tot corpul."

Autoritățile locale vor monitoriza acum animalul și împreună cu cei de la asociația de vânătoare vor încerca să-l tranchilizeze și să-l mute în altă zonă. Deocamdată, însă, trebuie să-l identifice și să afle dacă este vorba despre o femelă cu pui. În acest caz, strategia de relocare va fi mai complicată.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
O nouă zi de protest al transportatorilor şi fermierilor. Negocieri intense cu ministerele. „Ne pierdem locurile de muncă”

A fost o nouă zi de proteste la marginea Bucureștiului și în alte orașe din țară.

Un avion care decolase din Japonia s-a întors din drum după ce una din ferestrele cabinei s-a crăpat

Un zbor intern al companiei japoneze All Nippon Airways s-a întors din drum după ce a fost găsită o fisură la fereastra cabinei aeronavei.  

O croitoreasă a avut parte de șocul vieții. Două surori au atacat-o din cauza unei rochii de mireasă

O croitoreasă a avut parte de șocul vieții și s-a ales cu traume după ce a fost atacată de două femei.

 

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.