Un autocar care transporta 29 de români s-a răsturnat în Slovenia. Trei oameni au murit și patru au fost răniți

×
Publicitate

Trei români au murit, vineri, într-un grav accident de autocar, pe o autostradă din Slovenia. Alţi patru au fost răniți, dintre care trei au ajuns la spital. Cu toţii erau pasageri în maşina care îi transporta spre Italia.

În autocar se aflau 29 de persoane - 26 de pasageri și 3 șoferi. Ministerul român al Afacerilor Externe a anunțat inițial într-un comunicat de presă că erau 32 de oameni, însă a precizat ulterior că a fost vorba despre o eroare.

Desfășurarea evenimentelor:

UPDATE: Accidentul s-ar fi produs din cauză că șoferul nu a putut să țină drumul, care făcea o ușoară curbă la stânga și-a ținut dreapta de volan și s-a răsturnat.

Reprezentantul firmei de transport spune că persoana aflată la volan era odihnită, nu era obosită, tocmai se trezise și conducea de aproximativ de o oră.

Mai multe detalii AICI.

UPDATE: Ministerul Afacerilor Externe a anunțat oficial că 29 de români se aflau în autocar, nu 32 cum anunțase inițial. Dintre aceștia, trei au decedat și alți patru au fost răniți.

„Totodată, în urma dialogului echipei Ambasadei României la Ljubljana cu reprezentații unității medicale în cadrul căreia au fost internați pentru îngrijiri medicale cei patru cetățeni români răniți, a rezultat că doar trei dintre aceștia au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind în afara oricărui pericol la acest moment. MAE precizează că ceilalți 22 de cetățeni români sunt în siguranță, le-au fost puse la dispoziție băuturi calde și alimente și urmează să fie preluați de un autocar al companiei de transport pentru continuarea călătoriei către destinație”, a mai transmis MAE într-un comunicat.

UPDATE: Autocarul a pornit călătoria din Iași și s-a îndreptat spre ieșirea din țară pe o rută în care a străbătut Brașov, Sibiu și Arad.

UPDATE: Suzana Raus, inspector Administrația Poliției din Murska Sobota, a oferit primele declarații oficiaciale despre accident: „La scurt timp după ora 05:00, polițiștii din Pomurje au fost anunțați despre un accident rutier grav pe autostrada pe traseul Gančani Lipovci în direcția Murska Sobota în care a fost implicat un autocar cu remorcă, având numere de înmatriculare românești și cetățeni străini la bord.

Potrivit informațiilor culese până acum, accidentul a fost cauzat de șoferul autocarului, care a ieșit în afara carosabilului, unde autocarul și remorca acestuia s-au răsturnat într-un șanț. Autocarul transporta 29 de persoane - 26 de pasageri și trei șoferi. Doi pasageri de sex feminin și unul de sex masculin au decedat la fața locului, în urma rănilor suferite. Trei pasageri au fost grav răniți și transportați la spital. Polițiștii efectuează o anchetă la fața locului. Judecătorul de instrucție a dispus o expertiză tehnică a autocarului, precum și o examinare profesională pentru șofer. Polițiștii colectează și acum informații despre accident”, conform 24ur.com.

UPDATE: Potrivit surselor Știrile ProTV, autocarul implicat în accident este înmatriculat Brașov.

UPDATE: Tragedia s-a produs în jurul orei 05:00 dimineață, pe autostrada Pomurska, între Gančani și Murska Sobota, precizează portalul de știri Sobotainfo.com.

Știrea inițială

MAE anunţă că Ambasada României la Ljubljana, Republica Slovenia, a fost notificată de către autorităţile locale cu privire la producerea unui accident rutier la data 3 februarie 2023, pe autostrada A1, între localităţile Garčiani-Murska Sobota, în care a fost implicat un autocar înmatriculat în România, care transporta 29 de cetăţeni români spre Italia. Trei cetăţeni români au decedat, iar alţi patru au fost transportaţi de urgenţă la o unitate medicală, mai spune MAE, potrivit News.ro.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Ljubljana, Republica Slovenia, a fost notificată de către autorităţile locale cu privire la producerea unui accident rutier la data 3 februarie 2023, pe autostrada A1, între localităţile Garčiani-Murska Sobota, în care a fost implicat un autocar înmatriculat în România, care transporta 32 de cetăţeni români spre Italia. Reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins demersuri în regim de urgenţă, pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la identitatea şi starea de sănătate a persoanelor afectate, precum şi cu privire la circumstanţele producerii accidentului. Totodată, o echipă mobilă consulară din cadrul Ambasadei României la Ljubljana s-a deplasat la faţa locului pentru a acorda asistenţă consulară cetăţenilor români implicaţi în accident.

Trei români au murit în accidentul din Slovenia

Potrivit datelor preliminare disponibile, în urma accidentului, trei cetăţeni români au decedat, iar alţi patru au fost transportaţi de urgenţă la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri de specialitate. De asemenea, ceilalţi 25 de pasageri se află într-o locaţie a Agenţiei Drumurilor din Murska Sobota, unde le-au fost puse la dispoziţie băuturi calde şi alimente, urmând să fie preluaţi de un autocar al companiei de transport pentru continuarea călătoriei, precizează MAE.

MAE informează că, anterior notificării, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă în legătura cu acest accident. Ancheta autorităţilor slovene cu privire la acest accident este în desfăşurare.

Ambasada României la Ljubljana continuă dialogul cu autorităţile locale privind evoluţia stării de sănătate a răniţilor, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale, precum şi sprijin în procedura de repatriere a trupurilor neînsufleţite şi eliberarea certificatelor de deces.

MAE precizează că cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie numărul de telefon de permanenţă al Ambasadei României în Republica Slovenia: +386 40980068.

Sursa video: pop tv / 24ur.com

Articol recomandat de sport.ro
Răzvan Lucescu, „îmbătrânit” în ultima sută de ore: cum arăta duminică, la sosirea în țară
Răzvan Lucescu, „îmbătrânit” în ultima sută de ore: cum arăta duminică, la sosirea în țară
Citește și...
Reacția Ucrainei la armistițiul anunțat de Vladimir Putin. „Ucrainenii merită o zi de sărbătoare fără teroare”

Ministrul de Externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, a reacționat la anunțul lui Vladimir Putin privind armistițiul de Paște. El a transmis că dacă Rusia va ataca, ucrainenii vor răspunde.

Ce arată ultimul sondaj înainte de alegerile din Ungaria. Ce procente au partidele lui Orban și Magyar înainte de scrutin

Ultimul sondaj de dinaintea alegerilor din Ungaria de pe 12 aprilie arată că partidul Tisza, al liderului opoziției Peter Magyar devansează Fidesz-ul premierului Viktor Orbán.

Nicușor Dan și președintele Poloniei vor conduce summitul B9 de la București. Liderii care și-au confirmat participarea

Preşedintele Nicuşor Dan şi omologul său polonez, Karol Nawrocki, vor coprezida, pe 13 mai, la Palatul Cotroceni, Summitul Bucureşti 9 (B9) şi al Ţărilor Nordice, informează Administraţia Prezidenţială.

Recomandări
Val de frig la mijloc de primăvară. Agricultorii luptă să salveze culturile afectate de îngheț

Valul de frig a pus stăpânire pe țară chiar în mijlocul primăverii. În această dimineață oamenii porniți la cumpărături în Vinerea mare au revenit la hainele groase și fularele de astă-iarnă.

Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum în drapelul național, pe care l-a slujit cu onoare. ”E o legendă”

Sunt momente grele pentru toți cei care l-au iubit pe legendarul antrenor Mircea Lucescu. Il Luce a fost înmormântat vineri la Cimitirul Bellu, cu onoruri militare. 

De la ”vreau să fiu doctor” la călugăr clopotar. Povestea frumoasă a Părintelui Lavrentie de la Mănăstirea Petru Vodă

Părintele Lavrentie de la Mănăstirea Petru Vodă a povestit într-un interviu realizat de jurnalistul Alex Dima cum a ajuns să compună melodii la clopote după ce a visat una dintre ele cu ani înainte, fără să știe că o va putea vreodată cânta.