Un angajat al unei bănci din Cluj a transferat peste 160.000 de euro din conturile clienţilor în cele ale rudelor

62453114
Shutterstock

Un bărbat din judeţul Cluj, angajat al unei bănci, este cercetat într-un dosar de spălare de bani, fiind suspectat că, timp de peste cinci ani, a dat bani din conturile unor clienţi către două societăţi comerciale care aparţin unor rude ale sale.

Prejudiciul calculat în cadrul anchetei până în prezent este de 800.000 de lei (echivalentul a 160.700 de euro).

„În perioada 2017-2022, un funcţionar bancar a creditat două societăţi comerciale, administrate de membrii familiei sale, cu sume de bani ce proveneau din conturile clienţilor instituţiei bancare ca urmare a comiterii de către funcţionarul bancar a unor infracţiuni informatice”, transmite, miercuri, Ministerul Public.

Miercuri dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Cluj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, au făcut patru percheziţie domiciliare, în acest dosar în care se fac cercetări pentru spălare a banilor.

Conform datelor furnizate de oficialii Poliţiei Cluj, cele două societăţi comerciale implicate în fraudă au obiect de activitate din domeniul industriei alimentare, producţiei de software şi închirieri de autovehicule.

„Suma de bani spălată, la acest moment procesual, se estimează la aproximativ 800.000 de lei, iar prejudiciul urmează a fi calculat, pe baza probelor şi documentelor care vor fi descoperite şi ridicate, în urma percheziţiilor domiciliare”, precizează reprezentanţii Poliţiei judeţene.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62453106
Rețea de traficanți de migranți, oprită de DIICOT. Transfugii plăteau și 5.000 € pentru a ajunge în Italia sau Germania

O rețea de traficanți de migranți din Bangladesh, Siria, Pakistan și alte țări din Asia centrală și de est a fost destructurată de DIICOT, în colaborare cu Parchetul din Republica Moldova.

62452816
A fost identificat principalul suspect care ar fi ucis-o pe Raisa. Necropsia arată că a murit sugrumată

Raisa, fetiţa de doi ani din Dolj, găsită moartă lângă casă, a fost cu siguranţă ucisă. Iar în urmă cu câteva ore a fost ridicat de acasă principalul suspect - chiar verişorul copilei, un adolescent de 15 ani.

62453092
Vijeliile și grindina au distrus zeci de gospodării în regiunea Moldovei. Fenomenele extreme continuă și joi

Natura s-a dezlănțuit în regiunea Moldovei. În județele Iași, Botoșani și Vaslui, vijeliile și grindina au distrus zeci de gospodării, iar pe șosele s-a așternut gheața.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
România, țara taxelor care nu ajung la buget. Cum arată încasările statului față de media UE și restul lumii

Veniturile din taxe diferă foarte mult de la o țară la alta, în funcție de sistemul fiscal, nivelul de dezvoltare economică și celelalte surse de venit și, cel puțin la fel de important, capacitatea statului de a colecta dările.

Shutterstock oameni pe strada la universitate
Băncile ar putea avea obligații noi când acordă credite. Ce trebuie să verifice înainte de semnarea contractului

Un nou proiect de lege introduce reguli mai clare pentru prevenirea fraudelor cu date de identitate, pentru comunicarea notificărilor către consumatori şi pentru informarea acestora la încetarea unui contract de credit.

Smurd pompieri shutterstock 2254444171
Incendiu la Spitalul de Pneumofiziologie din Brașov. O pacientă a murit carbonizată

Tragedie, în Brașov. O tânără a murit carbonizată în urma unui incendiu produs duminică după-amiază, la Spitalul de Pneumofiziologie din oraș. Focul a izbucnit într-un salon aflat la etajul întâi al unității medicale.