Un adolescent a fost rănit de un șofer care a pierdut controlul mașinii, în Dâmbovița

×
Publicitate

O mașină scăpată de sub control pe o șosea din Dâmbovița a semănat dezastru. Un adolescent de 16 ani a fost rănit și un bărbat a reușit să fugă din calea autoturismului în ultima clipă.

Șoferul a rupt balustrada unui pod și a ajuns în cele din urmă într-un vehicul parcat. Imediat după accident, conducătorul auto s-a făcut nevăzut, dar polițiștii l-au găsit și au deschis un dosar penal pe numele lui.

Cumplitul accident a avut loc în comuna Runcu din judeţul Dâmboviţa. Şoferul în vârstă de 38 de ani venise din Teleorman să îşi viziteze părinţii. Primele date arată că a pierdut controlul asupra volanului, a lovit balustrada unui pod şi a ricoşat într-o maşină care staţiona regulamentar în afara părţii carosabile. În cursa nebună a fost la un pas de a curma vieţile a doi pietoni - un băiat de 16 ani şi un bărbat.

Florin Dumitra, martor: "Eram lângă maşină, am sărit peste capota maşinii şi m-am agăţat pe poarta aia roşie."

Reporter: "Putea să vă lovească şi pe dumneavoastră?"

Martor: "Pe mine primul!"

Reporter: "A lovit un alt pieton?"

Martor: "E la spital, da. Dacă era pe pod, îl omora, îl făcea praf!"

Sorin Stoicescu, proprietarul maşinii avariate: "A venit o maşină, eram parcat aici, viteză mare, noroc că l-am văzut că îmi reteză picioarele."

Reporter: "A lovit şi un om?"

Sorin Stoicescu: "Da, un băiat, l-a luat pe capota şi l-a azvârlit în faţa maşinii mele."

Adolescentul rănit a ajuns în grija doctorilor, care spun că se afla în afara oricărui pericol. Între timp, conducătorul auto a dispărut de la fața locului.

Prietenul adolescentului rănit: "S-a dat jos la el şi s-a uitat, s-a urcat în maşină şi a plecat. A văzut că suflă şi după aia a plecat."

Martorii povestesc că imediat după accident, şoferul a coborât din autoturism, şi-a privit victima, iar apoi s-a urcat din nou în maşină şi a fugit de la locul accidentului. Acum poliţiştii au reuşit să îi dea de urmă, l-au dus la secţie, iar pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi distrugere.

Bărbatul a fost găsit de poliţişti în gospodăria părinţilor săi. El a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, iar oamenii legii l-au dus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
Citește și...
Postarea lui Marian Godină, după ce a fost prins ucigaşul poliţistului din Timiş

Marian Godină a postat o fotografie inedită marţi dimineaţă, după ce a fost prins Ionel Marcel Lepa, bărbatul care a ucis un polițist cu 2 zile în urmă.

CCR dezbate astăzi sesizările privind Codul penal și Codul de procedură penală

Curtea Constituțională a României dezbate, marți, sesizările depuse de PNL, USR și președintele Klaus Iohannis la legile prin care au fost modificate Codul penal și Codul de procedură penală.

Focuri de armă lângă Timişoara. Apelul care a dat alarma

Un apel la numărul de urgenţe 112 anunţă, luni noapte, că au fost auzite focuri de armă lângă Timişoara, între localităţile Ghiroda şi Bucovăţ. Poliţiştii spun că nu ei au tras focurile de armă, dar că vor face imediat verificări.

Recomandări
Problema urșilor din România, fără rezolvare. Autoritățile, cercetătorii și activiștii au răspunsuri diferite: „E haos total”

Țara dintre oameni și urși”, partea a II-a. Oamenii cer siguranță. ONG-urile cer protecție pentru animal. Vânătorii, intervenție. Autoritățile schimbă proceduri, dar bâjbâie mult și ineficient. 

PSD și Mureșan, pe poziții opuse înaintea noului Guvern. Cum se complică negocierile pentru formarea Executivului

Negocierile pentru viitorul Guvern încep cu PSD și PNL pe poziții aproape opuse. Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, anunță că vrea să continue reformele începute de Ilie Bolojan. 

Ce aduce cu el ciclonul care ajunge în România. Țara trece brusc de la vreme de vară la frig. Unde sunt așteptate ninsori

Vremea se schimbă brusc de luni. O masă de aer rece, de origine polară, va traversa țara noastră, iar temperaturile vor scădea chiar și cu 12 grade. La asta se adaugă vântul puternic și ploile, ba chiar lapovița și ninsorile izolate la munte.