Trupul neînsuflețit al lui Alexandru Darie, depus la Teatrul Bulandra. Când va fi înhumat

62078163
Agerpres

Regizorul Alexandru "Ducu" Darie, care a murit, miercuri, la Institutul Clinic "Fundeni", la vârsta de 60 de ani, va fi înmormântat duminică, la Cimitirul Bellu.

 

Trupul lui Alexandru Darie va fi depus vineri, de la ora 20.00, la Teatrul Bulandra, Sala Liviu Ciulei, unde va rămâne până duminică, la ora 12,00, anunţă Teatrul Bulandra.

"În acest interval vor avea loc, zilnic, slujbe religioase pe care le vom anunţa ulterior. Slujba de înmormântare va avea loc duminică, 22 septembrie, la ora 13,00, la Cimitirul Bellu", se arată într-un comunicat transmis miercuri seară de instituţia de cultură.

Alexandru Darie, sub tratament în ultimii doi ani

Reprezentanții Teatrului Bulandra au precizat, în comunicat, că Alexandru Darie se lupta de doi ani cu o ciroză hepatică, diagnosticată în stadiu incipient și că nu se afla pe nicio listă de transplant.

"Azi la ora 2 PM a încetat din viaţă după o scurtă şi fulgerătoare suferinţă regizorul Alexandru Darie şi omul care timp de 17 ani a condus Teatrul Bulandra. Spiritul lui creator l-aţi cunoscut şi admirat voi, toţi cei care i-aţi urmărit spectacolele. Diagnosticat în anul 2016, de conf. dr. Tudor Nicolae, cu ciroză hepatică în stadiu incipient, a continuat să lucreze şi să trăiască în condiţii de absolută normalitate şi a reuşit să finalizeze supraproducţia Coriolanus. Nu s-a pus niciodată problema transplantului hepatic şi nu a fost vreodată pe nicio listă de transplant", precizează reprezentanţii teatrului.

Ei arată că la începutul lunii septembrie, regizorul a prezentat afecţiuni respiratorii care s-au complicat şi au necesitat ventilare mecanică. Ulterior au apărut şi alte complicaţii, pe fondul unei depresii imunitare şi a instalării sindromului de coagulare intravasculară diseminată.

"S-a aflat sub îngrijirea secţiei de terapie intensivă condusă de doamna profesor doctor Dana Tomescu, unde s-a considerat norocos că a ajuns şi unde a afirmat că nu credea să fie atât de bine. Şi într-adevăr acolo, doamna profesor, echipa de medici, asistente, infirmiere au făcut totul pentru el, la nivelul oricărui alt centru medical din lume, atât pentru menţinerea vieţii cât şi în ultimele clipe, pentru liniştea şi respectul acordat unui suflet care pleacă într-o altă Lume. Le suntem profund recunoscători tuturor pentru că i-au confirmat credinţa că totul în viaţă este despre Oameni şi Umanitatea lor!", se subliniază în comunicat.

Reprezentanţii teatrului menţionează că Alexandru Darie "a fost un om care a iubit enorm Teatrul, Oamenii şi Viaţa".

"A trăit demn, discret şi delicat şi a trăit frumos! A avut forţa interioară să lupte pentru viaţă şi să intre fără frică în moarte, prezent, puternic, înconjurat de iubire, de multă iubire! Ultima piesă pe care o moştenise fără să vrea, dar pe care a înţeles-o atât de bine, era despre moarte, despre lumină şi despre conştiinţa pură. Alexandru Darie îşi dorea ca lumea să fie mai bună şi o vedea de multe ori mai bună decât era. Preţuia cel mai mult integritatea şi încrederea şi le dorea tuturor să fie mai buni. Vă dorim tuturor să vă amintiţi de el aşa cum noi, cei foarte apropiaţi, l-am văzut în momentul intrării în lumină: strălucitor, împăcat cu tot, indestructibil şi invincibil! Lumină clară!", se mai afirmă în comunicatul Teatrului Bulandra.

Regizorul Alexandru Darie a murit miercuri, la Institutul Clinic "Fundeni", la vârsta de 60 de ani. Din anul 2002 a fost director al Teatrului "Bulandra" din Bucureşti, iar în perioada 2006 - 2011 a fost preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa.

Alexandru Darie a fost decorat cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Ofiţer, conferit de preşedintele României, cu Ordinul "Steaua Solidarităţii Italiene" în grad de Cavaler şi cu gradul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor acordat la iniţiativa Ministerului Culturii şi Comunicării din Franţa.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Surpriza făcută de echipa Visuri la Cheie unei mame care își crește singură cele 4 fiice

Echipa ”Visuri la Cheie” a schimbat, miercuri, destinul familiei Neghină.

Pățania unui bărbat din Ilfov. A vrut să facă o faptă bună, dar s-a trezit căutat de poliție

Tulburătorul caz de la Caracal i-a pus în gardă pe foarte mulţi dintre părinţi. De altfel, în ultimul timp şi poliţiştii au primit mai multe alerte de răpiri, care în final s-au dovedit false. Ultima s-a petrecut în Ilfov.

Ducu Darie, fiul lui Iurie Darie, a murit la 60 de ani. Creațiile sale legendare

Este un an cumplit pentru teatrul românesc. Miercuri s-a stins, la numai 60 de ani, regizorul Alexandru Darie, realizatorul multor spectacole de referinţă.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.