Trupele franceze, prezență „consolidată” în România, în perioada următoare. Solicitarea interimarului Bolojan către Macron

×
Publicitate

Prezența militară franceză va fi „consolidată” în perioada următoare, a declarat președintele interimar Ilie Bolojan după întâlnirea cu președintele Emmanuel Macron.

La întâlnirea cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a fost reconfirmat Parteneriatul strategic dintre cele două ţări, a precizat Ilie Bolojan, miercuri seară.

„Ne-am asigurat încă o dată că aşa cum Franţa a fost alături de România în momentele foarte importante ale ţării noastre, şi astăzi rămâne alături de noi. Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franţa. De asemenea, am reconfirmat încă o dată stabilitatea prezenţei militare franceze în România, la solicitarea ţării noastre. Avem un contingent important francez care contribuie alături de celelalte contingente ale ţărilor aliate, ale Statelor Unite, la securitatea ţării noastre, şi am confirmat că această prezenţă va fi consolidată în perioada următoare. Am confirmat continuarea cooperării şi dezvoltării în zona economică şi în industria de apărare, având în vedere nu doar necesităţile regionale, dar şi posibilitatea ca această industrie să fie un pol de dezvoltare în România în anii următori", a spus Bolojan, la Paris, după întâlnirea bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a participat miercuri, la Paris, şi la întâlnirea informală organizată de preşedintele Franţei privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62521252
Situație rarisimă pentru bucureșteni: au putut respira „aer de munte”. Explicația comisarilor Gărzii de Mediu

Zăpada care a acoperit Bucureştiul ne-a adus un cadou neaşteptat. Am respirat aer curat! Au contribuit în egală măsură vântul, maşinile care au rămas în troiene şi faptul că vremea rea a împiedicat arderile ilegale.

62521246
Abandonul școlar este în creștere. Sunt inclusiv elevi care „dispar” în urma unui transfer de la o școală la alta

Numărul elevilor care au abandonat școala după ce au terminat 8 clase este în creştere. Potrivit unui raport publicat de Ministerul Educației, peste 7.000 de copii au renunțat să mai meargă la ore, în special din cauza sărăciei.

62521199
Americanii au lipsit de la cel mai mare exercițiu NATO din 2025. Generalul Vlad: „Nu are nicio legătură cu actualul context”

Cel mai mare exercițiu NATO din 2025 a avut loc miercuri, la centrul de instruire pentru luptă de la Smârdan. Exercițiul militar a avut alte două etape, în Bulgaria și Grecia, săptămâna trecută și a reunit peste zece mii de militari, din nouă state.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.