Trei tineri din Republica Moldova, cu dublă cetățenie, prinși în vamă cu ciuperci halucinogene. Vameșii au avut un șoc

62373228
Shutterstock

Trei tineri dublă cetăţenie, română şi moldovenească, s-au prezentat în vama Oancea având asupra lor cannabis și ciurperci halucinogene.  

În urma controlului de forntieră, vameșii au descoperit că cei trei cumpăraseră drogurile pentru consum propriu.

Cei trei au vârste de 28, 30 şi 34 de ani.

„În baza profilului de risc, poliţişti de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanelor, ocazie cu care a fost descoperită în compartimentul torpedou şi bagajele personale o substanţă vegetală de culoare verde-oliv, cu miros înţepător, substanţă susceptibilă a face parte din categoria drogurilor de risc, (canabis), în greutatea de aproximativ 20 de grame şi aproximativ 80 de grame de ciuperci halucinogene. Cu privire la cele constatate, persoanele au declarat că substanţele descoperite le aparţin şi le-au achiziţionat pentru consum propriu", se menţionează în comunicatul de presă.

Substanţa descoperită şi ciupercile halucinogene au fost ridicate, ambalate, sigilate şi urmează să fie predate lucrătorilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Galaţi.

În cauză a fost sesizat DIICOT Galaţi, în vederea cercetării faptelor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la contrabandă calificată, deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62373210
Român împușcat pe Muntele Athos de un preot. Reacția MAE: „O anchetă este în curs de desfășurare”
Un român de 51 de ani a ajuns pe patul de spital în Grecia, după ce, spune el, a fost împușcat de un călugăr, pe Muntele Athos.  
62358956
Andrew și Tristan Tate scapă de arestul la domiciliu. Decizia Curții de Apel
Curtea de apel București a dispus, vineri, plasarea sub control judiciar a fraților Andrew și Tristan Tate. Cei doi scapă astfel de măsura arestului la domiciliu.
62373160
Daniel Nuță este Sasha Vlahu, iar familia lui e... GROAPA: ”omul iubit de toată lumea, mai puțin de...”
Așteptarea crește, curiozitatea este tot mai mare. Filmările decurg sub căldura toridă. Personajele încep să se contureze, iar acțiunea să fie tot mai puternică.