Traian Băsescu nu a plecat din vila de protocol. Fostul președinte poate fi evacuat

×
Publicitate

Fostul presedinte al Romaniei, Traian Băsescu, trebuie să plece astăzi din vila de protocol care îi fusese atribuită în cartierul Primăverii din București. În caz contrar, va fi evacuat.  

De Ziua Copilului expiră termenul la care Traian Băsescu trebuia să elibereze vila de protocol din cartierul Primăverii. Fostul președinte are două opțiuni: una ar fi să plece de bună voie, iar cea de a doua ar fi să aștepte acțiunea de evacuare.

În acest ultim caz, RA-APPS urmează să formuleze o cerere în instanță, ca să ceară evacuarea sa din vilă, iar apoi, dacă se aprobă, acolo ar urma să vină un executor judecătoresc, să pună în aplicare mandatul de evacuare.

Astăzi, la vila de protocol a ajuns și Maria Băsescu, însă aceasta nu a vrut să răspundă la întrebările presei. Potrivit unor surse, fostul președinte Traian Băsescu nu ar fi acasă, ci este plecat la Bruxelles, în calitate de europarlamentar.

El a fost somat în luna martie să părăsească vila de protocol din strada Gogol pentru că a fost declarat colaborator al fostei Securități. Din acest motiv, nu mai are dreptul la vilă și nici la paza SPP.

Băsescu a susținut că nu s-a mutat din vilă pentru că noua sa locuință nu este încă gata. Se pare că el urma să se mute împreună cu soția într-un apartament de lux tot în cartierul Primăverii.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62263187
Protest fără precedent la Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici din București
Un protest fără precedent a avut loc astăzi la Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici din Capitală.
62263184
Toată Capitala este animată de copii de 1 iunie. Ce surprize îi așteaptă pe cei mici în parcuri și la muzee
Miercuri, toți copiii lumii ar trebui să se bucure de ziua lor, 1 iunie, iar în România vorbim despre aproape 4 milioane. În Capitală, în parcul Alexandru Ioan Cuza din Sectorul 3, pe cei mici ii asteapta sute de surprize.
62263161
Profesorul român care a făcut 8 ani de închisoare în China, într-o celulă de 16 metri pătrați, cu alți 12 indivizi
Marius Balo a stat opt ani în închisoare în China pentru 80 de dolari.