Tragedie evitată în ultimul moment. Un limitator de înălţime, la un pas să cadă peste un autoturism, în oraşul Videle - FOTO

62481593

Un limitator de înălţime pentru autovehicule a căzut foarte aproape de un autoturism, luni după amiază, în oraşul Videle, din judeţul Teleorman. Primele date de la faţa locului indică faptul că două persoane sunt rănite uşor.

 

Un limitator de înălţime a fost desprins de la locul lui, căzând foarte aproape de un autoturism aflat în mişcare, pe un drum din Videle, judeţul Teleorman.

Primele date de la faţa locului arată că un camion care transporta un buldoexacavator a acroşat limitatorul, acesta s-a desprins şi a căzut, fiind foarte aproape un autoturism aflat în mişcare, au declarat pentru News.ro surse locale. Şoferul autoturismului nu a mai putut evita impactul.

„Au rezultat două victime, rănite uşor, un bărbat de 30 de ani şi o femeie de 25 de ani, care sunt asistate la faţa locului de echipajele medicale. Pompierii asigură măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor, iar autorităţile competente efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii acestui eveniment”, au transmis oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62481588
Un incendiu masiv a izbucnit în parcul IOR din Capitală. Flăcările au distrus 20.000 de metri pătrați
Un incendiu de vegetaţie uscată în Parcul IOR a izbucnit luni, în Parcul IOR, din Capitală, suprafaţa afectată fiind de aproximativ 20.000 de metri pătraţi.
62481565
VIDEO. Un bărbat a fost desfigurat în bătaie de trei tineri, într-un supermarket din Neamț
Un bărbat de 46 de ani a fost desfigurat în bătaie, într-un supermarket din Roman, județul Neamț. Scena a fost înregistrată de o cameră de supraveghere. Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional.
62481558
Cine erau cei doi bărbați ale căror cadavre plutesc pe mare, la Gura Portiței, de 9 zile și nu pot fi recuperate
Două famili din Brașov așteaptă de mai bine de o săptamână recuperarea trupurilor a doi bărbați care s-au înecat în timp ce se aflau la pescuit în zona localității Sfântu Gheorghe, în Deltă.