Tată și fiu bolnavi de schizofrenie, în pericol să rămână pe drumuri. ”Șobolanii erau domesticiți când am venit aici”

×
Publicitate

Poveste dramatică în Pașcani, unde un tată și fiul său, ambii diagnosticați cu schizofrenie și lipsiți de sprijin, riscă să rămână pe drumuri. Casa le-a fost cuprinsă de un incendiu.

Bolnavii se aflau pe stradă în momentul producerii nenorocirii. O asociație umanitară, care i-a mai ajutat și în trecut. încearcă imposibilul: să le refacă locuința până în iarnă.

Prima care a sesizat pericolul a fost vecina familiei.

Mariana Ciupitu, vecina familiei: „Am văzut o vâlvătaie mare, în faţa casei. M-am speriat mi-am dat seama că e incendiu, am ieşit din casă, am venit aici şi am strigat la ei, Vasile, Petrişor, nu mi-au răspuns şi am dat telefon la poliţie, la 112. Până a venit poliţia, am ieşit să cer ajutor".

Șansa a făcut ca tatăl și fiul să nu fie însă în acel moment acasă. Bărbații, diagnosticați cu schizofrenie amândoi, au obiceiul de a sta mai mult pe stradă, povestesc localnicii. Cel mai probabil, din cauza bolii care-i macină.

Nu sunt agresivi și trăiesc din mila unei fundații - în sediul căreia, de altfel, primesc și hrană. Când s-au întors acasă, pompierii luptau cu flăcările.

„Au venit şi au spart în spate şi au stins focul, mai mult a ieşit fum. Sunt liniştiţi, ar trebui primăria se se impună pentru ei" spune o altă vecină.

Incendiul a fost stins după aproape două ore.

Georgică Onofrieasa, purtător de cuvânt ISU Iaşi: „Imediat a fost alertată secţia de pompieri Paşcani şi au fost direcţionate către locul incendiului trei autospeciale de stingere şi un echipaj de prim ajutor. Cauza probabilă a fost focul deschis în spații închise".

Oamenii au nevoie din nou de ajutor

Necăjiți că toată munca lor de toamna trecută s-a făcut scrum, voluntarii care au grijă de familie cer sprijinul localnicilor.

Iuliana Niculiță, preşedinte asociație: „Am adunat voluntari, am făcut curăţenie, am pus uşi”.
Reporter: Care era situatia lor înainte?

Iuliana Niculiță: „Dormeau în frig, era frig, şobolanii erau domesticiți când am venit aici”
Reporter: E nevoie iar de ajutor pentru ei?

Iuliana Niculiță: „Da, o să încerc măcar o cameră să fac, vine frigul şi nu îi pot lăsa să doarmă în frig. Eu când am venit aici era rău, acum este şi mai rău".

Până la renovarea casei, cei doi bărbați, care nu au alte rude, locuiesc într-o cămăruţă scăpată ca prin minune din flăcări.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62154382
Momentul în care au fost prinși indivizii care au detonat mai multe bancomate în țară: "Îți înghețau mâinile, ai?"

Polițiștii și procurorii din Galați au făcut noapte albă. Au mers pe urmele unor indivizi, suspectați că au detonat mai multe bancomate. Și care, de altfel, se pregăteau să dea o nouă lovitură, de data aceasta într-o localitate din Vrancea.

62128302
Cum au fost prinși 4 indivizi, suspectați că au detonat mai multe bancomate. Anunțul făcut de MAI

Chestorul-șef de poliție Bogdan Despescu a anunțat, joi, prinderea în flagrant a patru bărbați din Galați, acuzați că au aruncat în aer mai multe bancomate în România.

62154249
Un sfert dintre copiii din România nu au acces la educație online din cauza sărăciei. Temele, făcute la lanternă

Din cauza sărăciei, mai bine de un sfert dintre copiii din România nu au acces la educație online, potrivit unui studiu realizat de organizația „Salvați Copiii”.

Recomandări
Luca niculescu agerpres
Încep audierile miniștrilor guvernului PSD-Luca Niculescu. Votul pentru învestire va avea loc mâine

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.