O fostă profesoară universitară a murit arsă de vie, după ce casa ei a fost cuprinsă de flăcări

×
Publicitate

Sfarșit tragic pentru o femeie de 70 de ani la Vulcana Băi, în județul Dâmbovița. Pensionara, fost profesor universitar, a murit arsă de vie după ce locuința ei de vacanță a fost cuprinsă de flacări uriașe.

Vecinii au sunat la 112 după ajutor, dar pompierii au ajuns mult prea târziu. De altfel, trupul a fost găsit la câteva ore de la producerea incendiului.

Necazul s-a întâmplat în jurul orei trei dimineața, într-o zonă liniștită din comuna Vulcana Băi, în apropierea fostului centru ecumenic. O vecină povestește că s-a trezit buimacă din somn din cauza câinilor care lătrau încontinuu. Când a ieșit să vadă ce s-a întâmplat, a văzut casa de vacanță a vecinei cum arde puternic.

Ana Lencu, martor: „M-am speriat, am sunat băieții la București, au sunat și ei la 112, am văzut focul mic sub scară, în sus la ușă la ea, și până au venit pompierii a luat foc rău de tot, au bubuit buteliile”.

Proprietara se mutase la țară încă din primăvară. Avea doi băieți la casele lor și se bucura de aerul curat de la munte și de liniște.

Anișoara Moise, prietena victimei: „Și-a petrecut toată vara aici, din cauza pandemiei, la țară, fost profesor universitar, durere mare de tot. Fost profesor universitar la București”.

Pompierii s-au luptat cu flacările mai bine de patru ore. În cele din urmă, din nefericire, au găsit-o pe proprietară fară viață, în interiorul locuinței. O anchetă urmează să lămurească acum din ce cauza a izbucnit incendiul.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62151383
Coronavirus România, bilanț 21 octombrie. Un nou record absolut: 4.848 de persoane infectate

Coronavirus România, bilanț 21 octombrie. Pe teritoriul României au fost confirmate 191.102 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 137.835 pacienți au fost declarați vindecați.

62153270
Municipiul Suceava - la un pas de scenariul roşu, anunţă primarul Ion Lungu

Municipiul Suceava este la un pas de scenariul roşu, a declarat, miercuri, primarul Ion Lungu, care a solicitat cetăţenilor să respecte măsurile de protecţie sanitară pentru a limita răspândirea infecţiilor cu noul coronavirus, scrie Agerpres. 

62154160
Județul Dolj a depășit pragul de 200 de cazuri zilnice de coronavirus. Focar la uzina Ford

Prefectura Dolj anunţă, miercuri, că au fost confirmate în judeţ 201 noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore, fiind mai multe focare. Unul dintre focare este la uzina Ford, unde în total sunt 47 de angajaţi confirmaţi cu noul coronavirus.

Recomandări
Nicusor dan consultari id290009 inquam photos octav ganea
Avertismentul S&P înaintea noii runde de consultări de la Cotroceni. Cele două misiuni urgente ale viitorului Guvern

Liderii formațiunilor politice din Parlament sunt chemați, luni, la Cotroceni, de președintele Nicușor Dan, pentru consultări privind desemnarea unui nou candidat la funcţia de prim-ministru. 

62474189
Răspunsul Ucrainei la „noua doctrină” a lui Putin. Planul de atac al Kievului asupra Moscovei anunțat de Zelenski

Ucraina va intensifica atacurile asupra rafinăriilor de petrol ruseşti ca răspuns la o nouă politică a Moscovei privind atacurile aeriene, menită să forţeze populaţia să părăsească Kievul şi alte oraşe, dar nu va viza civilii, a spus Volodimir Zelenski.

Nichita stanescu agerpres
Cum a ajuns Nichita Stănescu în vizorul Securității. Povestea dosarului „Socrate”

Dosarul de urmărire informativă „Socrate”, întocmit de Securitate pe numele lui Nichita Stănescu, a fost deschis dintr-un impuls de moment.