Tânăr din Vaslui, dispărut în timp ce încerca să ajungă acasă. Familia e disperată: ”Ori e mort, ori sechestrat”

×
Publicitate

Un tânăr de 25 de ani din orașul Negrești, județul Vaslui, este căutat de 10 zile de polițiști și de rude.

 

Familia spune că ultima oară el ar fi sunat de pe telefonul unor necunoscuți, dintr-o gară din județul Neamț și de atunci parcă a intrat în pământ și nimeni nu mai știe nimic de el.

Rudele se tem că n-ar mai fi în viață, dar nu exclud varianta să fie totuși sechestrat undeva.

În ultimul an, Daniel Scafariu a muncit în județul Neamț, la o stână. În urmă cu aproape 2 săptămâni, a plecat de acolo și, dezorientat, a cerut ajutorul unui echipaj de poliție ca să ajungă în județul Vaslui.

Agenții l-au lăsat în gara cea mai apropiată, la Roznov, iar de acolo tânărul și-a anunțat familia de pe telefonul unor necunoscuți că vine acasă și că nu are bani la el.

Mădălina Aipătioaiei, sora tânărului: ”Nu avea nici minute pe telefon, nici vreun vecin aproape să se ducă. A așteptat. I-a spus să se ducă la un polițist, poate e un polițist prin gară, să ceară ajutor, nu am ce să fac. S-a întrerupt. Bine, lasă că văd eu. De atunci nu mai știm nimic. S-a terminat tot, am sunat la poliție. Alaltăieri am fost la poliție, am depus plângere și acolo, a trecut o săptămână jumate, nu știm nimic”.

Femeia spune că telefonul lui Daniel este închis de zece zile și se gândește la ce e mai rău.

Mădălina Aipătioaiei, sora tânărului: ”Am înțeles că avea o pereche de pantaloni gri, plini de sânge, tăiase doi miei în ziua aia. S-a dus în gara respectivă, l-a luat ori l-a bătut și îl ține până se vindecă și apoi îl scoate sau ferească Dumnezeu să îi fi făcut ceva rău și l-a aruncat. Doamne ferește! Poate a vândut telefonul, ok, dar tot se afla de undeva, să fie undeva”.

 

Sora tânărului: ”Dă un semn, suntem disperați”

 

Polițiștii din Neamț au deschis o anchetă și încearcă să dea de urma tânărului. Acasă, la Negrești, în Vaslui- rudele și prietenii așteaptă o veste de la tânărul pe care îl descriu ca pe un băiat cuminte, care nu se certa cu nimeni, era muncitor și încerca să își facă un viitor, să crească animale.

Vecină: ”Nu știu ce s-a întâmplat, ori e mort, ori e sechestrat, ceva este din astea două. Ceva s-a întâmplat cu siguranță. 25 ani, băiat tânăr, recent au trecut prin moartea fratelui, au o situația financiară proastă să se ducă să îl caute. Un băiat liniștit, cuminte, muncitor, a muncit și la mine. Poate l-a răpit cineva din gară. Ori l-a omorât și l-a aruncat undeva”.

Mădălina Aipătioaiei: ”Dănuț, dacă ne vezi și ești undeva vino acasă, dă un semn, suntem disperați. Nu vrem să mai trecem prin ce am trecut,. Am avut acum 4 luni de zile o problemă, mama a murit acum 1 an. E prea mult și nimeni nu face nimic”.

Daniel Scafariu are 1,70 m înălțime, aproximativ 70 kg, păr blond, tuns scurt, ochi albaștri. La momentul dispariției purta un hanorac închis la culoare, pantaloni gri și cizme verzi de cauciuc. Oricine poate da informații despre el este rugat să sune la 112 sau să anunțe cel mai apropiat post de poliție.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62084035
Dacian Cioloş a fost testat pozitiv cu Covid-19. Care este starea lui de sănătate

Dacian Cioloş a anunţat miercuri că este infectat cu coronavirus şi că toţi cei cu care a intrat zilele trecute în contact au fost informaţi, iar el se află în izolare.

62180913
Un jandarm și-a bătut concubina și a lovit alte două femei. Omul legii a fost arestat preventiv

Un jandarm a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti că şi-a bătut partenera de viaţă şi a lovit alte două femei.

62169998
Ajutoare COVID pentru lăutari. 149 de persoane ridicate pentru audieri, în Dâmbovița

Lăutari din Dâmbovița au fost duși la audieri, cu mandate de aducere. 149 de persoane au dosare penale pentru înșelăciuni și falsuri, pentru că au luat ilegal bani de la stat ca sprijin în pandemie. Statul a fost prejudiciat cu 1,6 milioane de lei.

Recomandări
471310586 896594912636126 3454510290033490638 n
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.