Tânăr arestat după ce a vrut să lovească cu un briceag o persoană, apoi a tras înspre ea cu arma

62302950

Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost reţinut, apoi arestat preventiv după ce, sâmbătă, a încercat să lovească o persoană cu un obiect tăietor-înţepător, iar ulterior a tras, fiind în maşină, un foc cu o armă neletală în direcţia acesteia.

Potrivit IPJ, poliţiştii oraşului Buftea au dispus reţinerea pentru 24 de ore, faţă de un tânăr, în vârstă de 22 de ani, cercetat pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uzul de armă fără drept, informează, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov, scrie Agerpres.

În cursul zilei, tânărul a fost prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, care a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi, ulterior, acesta dispunând arestarea preventivă a inculpatului, pentru 30 de zile.

„Din cercetări a rezultat faptul că, la data de 12 noiembrie, în jurul orei 19,40, bărbatul de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Fermei, din oraşul Buftea şi, fiind însoţit de un alt bărbat, ar fi tras două focuri, cu o armă neletală, supusă autorizării, unul în plan vertical şi unul în direcţia persoanei vătămate, care se afla în dreptul unui imobil cu alte persoane, fără a rezulta vătămare corporale. Anterior incidentului, acelaşi bărbat a încercat să lovească persoana vătămată cu un obiect tăietor- înţepător, tip briceag şi, de asemenea, a proferat ameninţări cu acte de violenţă, la adresa persoanei vătămate, pe o reţea de socializare”, au transmis reprezentanţii IPJ Ilfov.

Poliţiştii oraşului Buftea au fost sprijiniţi în efectuarea unora dintre activităţile procedurale desfăşurate până în prezent de către poliţiştii Serviciului Arme, Exploziv şi Substanţe Periculoase Ilfov.

Poliţiştii din Buftea continuă cercetările în cadrul dosarului penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi respectiv uzul de armă fără drept, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62292805
Tânăr de 18 ani mort după ce a fost bătut la ieșirea din club. Victima ar fi îmbrâncit-o din greșeală pe iubita agresorului

O noapte de distracție l-a costat viața. Un tânăr de 18 ani din localitatea Siminoc, Constanța, și-a pierdut viața, după ce a fost lovit în zona capului de un tânăr de 21 de ani.

62302510
Zeci de gropi de gunoi clandestine, descoperite în Constanța. Procurorii au deschis dosar penal

Zeci de gropi de gunoi clandestine au fost descoperite de Garda de Mediu în județul Constanța. Au fost găsite deșeuri chiar și la granița cu o rezervație naturală, în șanțuri adânci de trei metri.

62302883
Fermierii își încălzesc solariile cu coji de nucă pentru a plăti mai puțin la facturi

Ca să facă față cheltuielilor cu încălzirea, fermierii caută soluții alternative. Unii au înlocuit lemnele cu coji de nucă. Au putere calorică mai mare și sunt și mai ieftine.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.