Cinci „polițiști” au intrat în forță într-un apartament și au obligat locatarii să le dea criptomonede de 600.000 de dolari

×
Publicitate

Caz uluitor în Brașov. Șapte indivizi au organizat minuțios o tâlhărie, au așteptat momentul oportun și, costumați în polițiști, au năvălit în apartamentul vizat, ca și cum ar face percheziții.

Potrivit anchetatorilor, și-au imobilizat victimele, le-au obligat să schimbe criptomonede și să transfere banii în portofele electronice controlate de ei. Prejudiciul depășește 600.000 de dolari. Trei suspecți sunt arestați.

Cum au acționat tâlharii

Acțiunea pare desprinsă din filmele polițiste. Infractorii, șapte la număr, și-au impărțit sarcinile, doi au rămas de pază, iar cinci și-au pus cagule pe față, s-au îmbrăcat în haine negre, cu inscripția Poliția și au dat buzna în apartamentul din Brașov în care se aflau victimele.

Adrian Radu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov: „Au pătruns în apartament, folosind această aparență de percheziție domiciliară efectuată de organele de poliție, le-au cerut victimelor aflate în apartament să se culce cu fața în jos la sol și să-și ducă mâinile la spate pentru a fi încătușate.”

În locuință se aflau cinci persoane, patru bărbați, care au fost imobilizați cu ajutorul unor coliere de plastic, și o femeie, care a asistat neputincioasă la întreaga desfășurare de forțe. Apoi, falșii polițiști au forțat două dintre victime să schimbe criptomonede și sa le transfere banii, peste 600.000 de dolari în conturile controlate de ei.

La plecare, au mai furat din casă două ceasuri valoroase și alte sume în diferite valute.

Întreaga operațiune a fost atent planificată

Suspecții au închiriat un apartament chiar deasupra celui în care victimele obișnuiau să se întâlnească, să tranzacționeze împreună criptomonede. Așa au știut exact când să dea lovitura: după o petrecere cu alcool și droguri.

Victimele au făcut plângere abia după o zi, căci nu se puteau prezenta la Poliție aflate sub influența stupefiantelor. Ca să-i prindă pe tâlhari, anchetatorii au organizat acum descinderi la 28 de imobile, în 7 județe și în Capitală. Doar trei suspecți au fost găsiți.

Unul dintre ei a mai comis o tâlhărie asemănătoare în Ungaria. Altul este un DJ cunoscut din zona Clujului. Nu are condamnări la activ. El ar fi fost cel care a dat pontul.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62547783
Un bărbat care se dădea drept vicepremierul României a fost arestat după ce a păcălit o persoană să îi dea 7.000 de lei
Un bărbat care pretindea în mod fals că este vicepremier al României şi a obţinut 7.000 de lei de la o persoană a fost arestat preventiv pentru înşelăciune, informează, joi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare.
62489107
Peste 300.000 de persoane, aşteptate la pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu-Ciuc. Recomandările organizatorilor | HARTA
Peste 300.000 de persoane sunt aşteptate, sâmbătă, la pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu-Ciuc, pentru buna organizare a evenimentului fiind impuse mai multe restricţii de trafic.
62549411
Un bărbat din Bucureşti a murit în timpul unei drumeţii în Masivul Postăvarul. A fost deschis un dosar penal
Un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din Bucureşti, a murit, miercuri seara, în timp ce se afla într-o drumeţie în Masivul Postăvarul, decesul fiind anunţat Poliţiei de către salvamontişti.